Frumusețea fotbalului nu este rezultatul de pe tabelă. Este momentul când mingea, supusă loviturii, se potrivește în "șapte" sub bară. Este pasul cu cotul, pe care nimeni nu l-a așteptat. Este driblingul de sub aplauzele tribunelor. Într-o lume în care totul este legat de bani și statistici, frumusețea rămâne ultimul refugiu al romanticienilor. Ce înseamnă un fotbal frumos? De ce plângem atunci când se marchează golul, nu cel așteptat? Să analizăm.

Golul ca operă de artă

Golul este culminarea. Dar nu fiecare gol este frumos. Unele sunt plictisitoare: rechinarea după ricol, golul de la lovitura de colț, când portarul a greșit. Altele sunt — capodopere. Lovitura prin sine în cădere (Ţiganov, Ruini). Driblingul întregii echipe (Maradona, Messi). lovitura de 35 de metri în "panoul de plasă" (Roberto Carlos, Ibrahimovic). Frumusețea golului este în neașteptare, în complexitatea tehnică, în riscul implicat. Un meci poate fi plictisitor, dar un gol îl face legendar. Jucătorii spun: "Nu știu cum am făcut asta". Aceasta este frumusețea — spontană, necontrolată de algoritmi.

Driblingul: dansul cu mingea

Driblingul este o partidă solo. Când un jucător își depășește adversarul, el dansează ca și cum ar fi. Finte, loviri false, viraje. Frumusețea driblingului este în plasticitate, în înșelare. Cel mai bun dribler — Ronaldo, Neymar, Messi, Azar. Ei îi fac pe apărători să se așeze pe teren. Să vezi o secvență de finte ale lui Ronaldo este o bucurie estetică. Driblingul este periculos, deseori se termină cu pierderea mingii, dar pentru un succes, merită să riscăm.

Pasul: legătura invizibilă

Un pas frumos nu este doar o pasare. Este un sărut pe obraz, când nu te uiți unul la altul, dar știi. Pasul cu cotul, cu partea exterioară a piciorului, prin tot terenul. Asistările lui Messi, Havi, Pirlo, Cruyff — sunt momente memorabile. Un pas bun poate fi mai bun decât un gol. El arată inteligența jucătorului, viziunea sa de pe teren. Frumusețea pasului este în acuratețe și în timpul potrivit.

Frumusețea tactică: nu doar haos

Frumusețea poate fi nu doar măstria individuală, dar și jocul de echipă. Tiki-taka "Barcelona" sub Guardiola — este o filosofie de fotbal, unde mingea se mișcă ca bumbacul. Contracararea "Realului" (anii 2010) — este rapidă, ca un atac de cobră. Pressing-ul "Liverpool" lui Klopp — este o armonie terifiantă, dar frumoasă. Frumusețea tactică este în armonie, în abilitatea de a prevedea. Apărarea care joacă offside ca pe note, poate fi și frumoasă.

Salvările portarului: frumusețea salvării

Portarul este singur. Frumusețea lui este alta: aruncarea în cădere, mingea respinsă la corner, săritura "fluture". Salvările lui Casillas, Buffon, Neuer, Schmeichel — sunt acrobatici. Când portarul trage mingea "mortă", stadionul se oprește, apoi explodează. Frumusețea salvării contrastează cu frumusețea golului: este frumusețea disperării și speranței.

Frumusețea în brutalitate? Uneori

Un tăietură, după care mingea rămâne la apărător, iar atacantul zboară în aer — poate fi și frumos. Dacă nu există fault, dacă este curat. Jocul dur, dar sincer are și o estetică. Acțiunile defensive ale lui Maldini, Ramos, Van Dijk — sunt arta selecției. Dar marginea este subțire: brutalitatea fără frumusețe se transformă în criminalitate.

Atmosfera stadionului: frumusețea suportului

Frumusețea fotbalului nu este doar pe teren. Este mii de drapeluri, scandări, cântece, valuri. Performanțele ultras, lumini pe tribune. "Anfield", cântând "You'll Never Walk Alone". "Signal Iduna Park" cu "peretele galben". Suporterii vopsește stadionul în culorile lor. Acesta este și un aspect estetic al fotbalului.

Pro și contra: fotbal mort

Nu tot fotbalul este frumos. Autobuzul, faulturile, întârzierile sunt anti-fotbal. Ele sunt necesare pentru victorie, dar ucid spectacolul. Suporterii urăsc echipele care joacă "de apărare", doar lovind mingea. Frumusețea este risc, iar riscul este posibilul eșec. Deci, echipele frumoase nu câștigă întotdeauna. Să ne amintim de "Barcelona" lui Guardiola — a fost frumoasă, dar și a pierdut în fața pragmatiștilor. Dilemă.

Frumusețea în istorie: momente care nu uităm

Golul lui Zidane în finala Ligii Campionilor 2002 (cu piciorul stâng, de la distanță). Driblingul lui Messi în meciul cu Almeria (copie a golului lui Maradona). lovitura de penalty a lui Ronaldo (Ronaldo) în portarul "Portsmouth". Pasul lui Ibrahimovic (cu cotul) prin teren. Aceste episoade sunt revizionate mii de ori. Frumusețea este nemuritoare.

Frumusețea fotbalului este în neprevăzutul său. În faptul că 0:0 poate fi frumos, dacă echipele atacă. În faptul că golul de penalty rareori este frumos, dar uneori da. Ne iubim fotbalul nu pentru că câștigă. Ne iubim pentru momentele pentru care merită să permitem plictiseala.

Постоянный адрес данной публикации: