Relațiile culturii ruse și englezești sunt un roman lung și complex. În el au fost și pasiune, și influență profundă, și perioade de răcire. Motivele englezești au pătruns în literatura rusă, poezia și filosofia atât de profund, încât uneori sunt greu de separat de «proaspete». Cu toate acestea, ele nu au fost niciodată o simplă copiere. Gândirea rusă a preluat ideile englezești, le-a topit în propriul său cuptor și a dat naștere la ceva nou, recunoscut și în același timp original. De la Pușkin la Berdiaev — Anglia nu a fost doar un punct geografic, ci un interlocutor important în dialogul cultural rusesc.

Conquista poetică: Byron, Shakespeare și «romantismul rusesc»

La începutul secolului al XIX-lea, poezia rusă a fost literalmente fascinată de romantismul englezesc. Lordul Byron a devenit kumirul generației. «Personalitatea rebelă» lui, dezamăgirea lui, «suferința mondială» au găsit ecou în inimile poeților ruși. Pușkin a scris poeme «beyronice» în tinerețe («Plecia Kavkazului», «Fântâna Bachcisaraiului»), dar a depășit rapid copierea directă, creând «Evghenia Onegin» — un roman în versuri, unde beyronismul a fost depășit. Lermontov a fost mai direct, «Demonul» și «Mtsyri» — acesta este răspunsul rusesc la provocarea beyronică. Motivele englezești la Lermontov nu sunt doar formă, ci și temă: singurătatea, războiul, neascultarea. Shakespeare în Rusia a devenit aproape «proaspăt». A fost tradus și reinterprezat. Pasternak, Marshak, Lozinski — traducerile lor ale lui Shakespeare l-au făcut parte din vorbirea poetică rusă. Brodsky — motivul englez în poezia rusă din secolul XX este deosebit de notabil. Emigrarea, reflecțiile asupra «caracterului nordic», comparația Sankt-Peterburgului cu Londra — toate acestea îl leagă de tradiția engleză. Brodsky a scris chiar și poezii în engleză, deși considera rusa limba sa principală.

Proză: Dickens, Thackeray și «lumea engleză» în literatura rusă

Dickens a fost, poate, cel mai iubit prozator englez în Rusia. Sensibilitatea lui, atenția lui pentru soarta «omului mic», credința lui în bine și dreptate au fost apropiate tradiției literare ruse. Dostoevski l-a numit mentor. În «Umiliți și ofensați» se simte patosul dickenesc. Chiar și eroii lui Dostoevski vorbesc despre Dickens ca despre sursă de educație morală. Thackeray, cu ironia și scepticismul său, a găsit și el cititori, deși nu a devenit kumir al mulțimii. «Târgul vanității» — acesta este realismul englez, care a fost interpretat în mod propriu în Rusia. În secolul XX, influența prozei englezești nu s-a slăbit. Londra lui James Joyce, Virginia Woolf, Graham Greene — toate acestea au ajuns în literatura rusă prin traduceri și cultură emigranților. Motivele englezești sunt deosebit de puternice în proza lui Nabokov (deși a scris în engleză). «Lolita» și «Lumină palidă» — acestea sunt proză în limba engleză, scrisă cu conștiința rusă.

Filosofia: empirismul, utilitarismul și disputele ruse despre Anglia

Filosofia rusă nu a putut trece neobservată de empirismul englezesc. Locke, Hume, Bentham — ideile lor despre cunoaștere, etică și drept au fost bine cunoscute în Rusia. Cu toate acestea, reacția a fost neclară. Pe de o parte, Herzen și Chernyshevsky s-au interesat de utilitarism și chiar au încercat să-l aplice vieții ruse. Pe de altă parte, slavofilii, Khomyakov, Kireevsky au văzut în rационализmul englezesc o amenințare pentru spiritualitatea rusă. Au disputat: Anglia este țara «calculului lipsit de inimă», în timp ce Rusia este țara «duhului». Disputa aceasta a fost manifestată cu deosebire în secolul al XIX-lea. În secolul al XX-lea, Berdiaev a recurs adesea la gânditorii englezi, deși i-a criticat pentru «pозитivism». Pentru el, Anglia era simbolul libertății, dar și al «meschinării». Cu toate acestea, filosofia engleză a devenit pentru gânditorii ruși mai puțin o sursă de răspunsuri, mai mult un stimulent pentru propriile întrebări.

Imaginea Angliei în poezia rusă ca simbol

La Blok, Anglia este «Albionul nebulos», țara misterelor și miturilor. La Mandelștam, «peisajul englezesc» devine metafora unui lume străină, dar atractivă. În poezia secolului de aur, Anglia este adesea prezentată ca simbol al stabilității, tradiției, dar în același timp — ca lume străină față de «latitudinea» rusă. Această dublitate a fost preluată de poeții emigranți. Pentru ei, Anglia era atât un refugiu, cât și un amintire de patrie pierdută.

Influența poeziei engleze asupra formei ruse

Soneții lui Shakespeare au devenit o formă populară în poezia rusă din secolul al XIX-lea și al XX-lea. Pușkin, Lermontov, Fet, Brjusov au scris soneți, urmând canoanelor engleze. Cu toate acestea, poezia rusă a reinterprezat această formă, făcând-o mai liberă și mai neîngrădită. De asemenea, este important influența tradiției baladei englezești. Zhukovski a tradus poemele lui Walter Scott și Southey, adaptându-le la gustul rusesc. Acest lucru a influențat dezvoltarea poeziei romantice ruse.

Concluzie: englezul în rusesc este un dialog, nu o subordonare

Motivele englezești în cultura rusă nu au fost niciodată o simplă împrumutare. Ele au trecut întotdeauna prin filtrul limbii ruse, al sufletului rusesc, al istoriei ruse. Cultura rusă a preluat englezul și l-a transformat într-o altceva, care nu mai putea fi recunoscut ca «străin». Prin urmare, a vorbi despre «influență» este incorect. A fost un dialog. Uneori acut, uneori ironic, dar întotdeauna profund. Și dacă citim pe Shakespeare în traducerea lui Pasternak, auzim și pe Pasternak. Dacă studiem pe Bentham, vedem etica rusă. Acest dialog continuă și astăzi și, probabil, va continua, atâta timp cât suntem capabili să vedem în celălalt nu un inamic, ci un interlocutor.

Permanent link to this publication: