Luna a fost întotdeauna un satelit apropiat și în același timp inaccesibil. Dar partea întunecată a Lunii, ascunsă ochilor umani datorită rotației sincrone, a rămas un simbol al neexploratului până la jumătatea secolului XX. Astăzi știm mai multe despre acest hemisfer decât oricând — dar acolo, mai ales, se ascund cele mai mari mistere ale satelitului natural al Pământului.

De ce nu o vedem?

Motivul este așa-numitul captură sincronă (captură prin valuri). Luna se învârte în jurul Pământului cu același周期 cu care se rotește în jurul owni axi. Perioada de rotație se potrivește cu perioada mișcării orbitale, astfel încât de pe Pământ este întotdeauna vizibil doar un hemisfer. Partea întunecată este mereu orientată de la noi. Nu este o umbră, nu o noapte veșnică — primește exact atât de multă lumină solară cât și partea vizibilă. Doar că razele sale nu ajung niciodată la observatorul de pe Pământ.

Primele legende și ipoteze

Înainte de era cosmică, partea întunecată a Lunii era o terra incognita absolută. Unii astronomi au presupus că acolo poate exista o atmosferă, apă sau chiar forme de viață necunoscute. În ficțiunea științifico-fantastică au fost desenate imagini ale civilizațiilor luate în stăpânire pe Lună. Doar în 1959, stația automată sovietică «Luna-3» a realizat un orbite istoric și a transmis pe Pământ primele imagini. Pentru prima dată, umanitatea a văzut ceea ce a fost ascuns pentru miliarde de ani.

Principalul diferență: crustă subțire, munți și aproape lipsa de mări

Primul lucru care a impresionat oamenii de știință a fost că pe partea întunecată nu există mări lunare, zone întunecate extinse, umplute cu lavă bazaltică solidificată. Dacă pe partea vizibilă «oceanele» și «mările» ocupă aproximativ 31% din suprafață, pe partea întunecată această parte este de doar 1–2%. Motivul este legat de grosimea diferită a coroanei lunare. Pe partea întunecată crusta este mult mai groasă, iar magma bazaltică nu a putut ajunge la suprafață pentru a forma pădurile întunecate netede.

În schimb, pe partea întunecată domină munții, craterele și cea mai mare structură de impact cunoscută în Sistemul Solar — bazinul Punctul Sudic — Eitzhen. Diametrul acestui cratere gigant este de aproximativ 2500 de kilometri, iar adâncimea de până la 13 kilometri. Multe vârfuri montane de pe partea întunecată sunt mai înalte decât cele vizibile de pe Pământ.

«Partea întunecată a Lunii» — o eroare de traducere și moștenirea Pink Floyd

Expresia «partea întunecată a Lunii» este adesea folosită pentru partea întunecată. Dar acest lucru este incorect din punct de vedere astronomic. Partea întunecată nu este întunecată — primește lumină solară în timpul zilelor lunare. Popularizarea termenului a fost facilitată de albumul cult al Pink Floyd «The Dark Side of the Moon». Deși muzicienii au investit în titlu un sens filosofic, tonul mitologic s-a așezat asupra hemisferului invers.

Misiunile sovietice și chineze: cum au colonizat nevizibilul

După «Luna-3», Uniunea Sovietică a continuat cercetările. Aparatele «Zond-3» (1965), «Luna-12» (1966) și seria de stații orbitale «Luna-10», «Luna-12», «Luna-14» au acumulat imagini detaliate. Cu toate acestea, doar în 2019 a venit o nouă eră în istoria umanității: aparatul chinezesc «Chang'e-4» a realizat prima aterizare pe partea întunecată a Lunii. Locul de aterizare a fost craterele Karmen din bazinul Punctul Sudic — Eitzhen. Modul de aterizare și roverul «YuTu-2» lucrează acolo până în prezent, studiind geologia și starea de radiație.

De ce să studiem partea întunecată?

Partea întunecată a Lunii este un loc ideal pentru radioastronomie. Este permanent protejat de zgomotele radio ale Pământului, ceea ce permite observații în domeniu de frecvență joasă, inaccesibile din cauza atmosferei terestre și a zgomotelor radio. În craterele Dager, inginerii chinezi au deschis primul experiment de radiotelescop. În plus, structura coroanei partii întunecate păstrează cheile la istoria timpurie a Sistemului Solar: aici sunt mai puține urme ale procesului vulcanic de reciclare, iar stratul de roci este mai vechi decât în mările bazaltice.

Legende despre baza extraterestră și navei spațiale

Înainte de primele fotografii, partea întunecată a fost un loc ideal pentru legende conspirative. S-au spus despre o bază secretă nazistă pe Lună, resturi de nave extraterestre și chiar despre o misiune secretă americană. Dar toate imaginile obținute din 1959 au arătat o câmpie stâncoasă, acoperită de cratere. Niciun aparat spațial nu a detectat structuri artificiale sau anomalii orbitale.

Viitorul: următoarea oprire — și mai departe

Partea întunecată a Lunii rămâne o prioritate. China plănuiește misiunea «Chang'e-6» pentru a livra pământ din bazinul Punctul Sudic – Eitzhen. Rusia, în cadrul programului lunar, ia în considerare posibilitatea unei aterizări în apropierea craterele Boguslavsky. Construirea primei baze locuibile pe Lună ar putea afecta și partea întunecată, dacă radiointerferometrul de joasă frecvență va necesita tăcere completă. Cu toate acestea, provocările tehnice sunt mari: legătura cu partea întunecată este posibilă doar prin sateliți de retransmitere, cum ar fi chinezescul «Zhongqiao» (Ponte de Soroche).

Concluzie: nu întunecată, dar totuși misterioasă

Partea întunecată a Lunii nu mai este o entitate invizibilă, dar nu a încetat să fie surprinzătoare. Crusta groasă, lipsa de mări, structurile de impact gigantice și potențialul științific o fac o laborator unic. Agențiile spațiale privesc din ce în ce mai mult în această direcție, și poate că în următoarele decenii oamenii vor reuși să pășească pe aceste margini — unde niciodată nu răsare Pământul.

Permanent link to this publication: