Când auzim cuvântul «narcișism», în minte ne vine imaginea unui egoist autoiubitor, care se uită în oglindă și cere adorare universală. Dar puțini se gândesc că trăsăturile narcișiste pot să se manifeste și la copii față de părinți. Nu este vorba de egoismul adolescent, care trece cu timpul. Este vorba de un comportament profund, cronic, când copilul folosește părintele ca obiect pentru satisfacerea nevoilor sale, fără să simtă nici o gratitudine sau empatie. O mamă devenită victimă a unui astfel de narcișism nu înțelege ce se întâmplă: «Am datu totul, de ce mă tratează astfel?». Să analizăm cum să recunoaștem narcișismul copiilor față de mamă și ce să facem în acest caz.

Cum se manifestă narcișismul copiilor față de mamă

Copilul narcișist nu este neapărat agitat și cere lucruri. Instrumentele sale sunt manipularea, devaluarea și receitatea. Poate ignora mamă dacă nu îi dă ceea ce vrea. Poate să râdă în public de aspectul ei, vârsta, profesia. Poate să o folosească ca pe un bancomat și să dispară când banii se termină. Nu este fericit de succesul ei, ci îi este gelos și supărat. Nu își manifestă grijă dacă ea este bolnavă, dar cere ca ea să se îngrijească de el. Un fiu sau fiică adult își poate învinui mama pentru toate eșecurile sale («asta ți-a dat să nu devin pianist»), fără a-și asuma responsabilitatea. În același timp, ei cer admirație: «Uită-te, cât de reușit sunt (chiar și cu tine)».

De unde provine narcișismul la copii

Cauzele sunt legate de educație. Există două căi principale. Prima este hiperopека și lăudare. Copilului i se spune de la mic că este special, talentat, mai bun decât toți ceilalți. Nu i se stabilesc limite, nu se învață să ia în considerare sentimentele celorlalți. Crește cu convingerea că lumea trebuie să se rotească în jurul lui. Mătușa în această sistemă este personalul de serviciu. Cea de-a doua cale este receitatea și respingerea. Copilul nu a primit iubire și căldură suficientă și, ca protecție, a construit un «Eu» grandios: «Nimeni nu îmi este necesar, mă descurc singur, toți sunt indigni de mine». Acești copii de multe ori disprețuiesc mama pentru slăbiciune. Uneori narcișismul este transmis genetic (de la tată narcișist), dar acest lucru este rar.

Caracteristicile de vârstă: bunicul adolescent versus narcișism

Este important să distingem revolta adolescentului normal de patologie. Adolescentul poate fi obraznic, ignora, discuta, dar în situații de criză totuși merge la mamă, este capabil de empatie (chiar dacă nu o manifestă întotdeauna), se rușinează pentru faptele sale. Copilul narcișist nu simte rușine. Obraznicia lui nu are limite. Este capabil de violență. Dacă îi refuzi să cumpere un lucru scump, poate să facă o isterie cu spărgerea veselor sau, mai rău, să boicoteze mama săptămâni întregi. Nu o vede pe mamă ca pe o persoană, ci doar ca pe o funcție.

Consecințele pentru mamă

Mătușa care a crescut cu un copil narcișist devine adesea dependentă. Se plimbă pe ouă de ciocan, temându-se să nu provoace furie. Suferă de sentimente cronice de vinovăție («nu am dat suficient», «am stricat»). Se descurajează, dezvoltă anxietate și depresie. O justifică comportamentul copilului în fața rudelor («are doar oboseală»). Financiar, poate să se ruineze, plătind capriciile nelimitate. Multe mame rămân în această prigoană până la bătrânețe, pierzând sănătatea și prietenii.

Ce să facă mama dacă copilul narcișist este mic (5-12 ani)

Primul lucru este să nu mai sprijini comportamentul narcișist. Nu să urmezi isteriile. Să stabilești limite clare și reguli. Al doilea lucru este să înveți empatia. Discută despre sentimentele altora, citește cărți unde eroii se ajută unii pe alții. Al treilea lucru este să laude eforturile, nu rezultatele («ai fost deștept, că ai încercat», nu «ești un geniu»). Al patrulea lucru este să nu devalorezi sentimentele copilului, dar nici să nu te prezinți. Al cincilea lucru este să consulți un psiholog pentru copii specializat în tulburări comportamentale. Cu cât începi mai devreme corectarea, cu atât mai multe șanse ai să previi dezvoltarea unei tulburări complete.

Ce să faci dacă copilul adult (18+) manifestă narcișism

În acest caz, mama nu mai poate educa. Singurul mecanism este să oprești finanțarea. Să nu mai dai bani, să nu mai plătești chiria, să nu mai cumpărai mașini. Să stabilești regula: «Trăiești singur, ne întâlnim dacă îmi respecti granițele». Dacă copilul este agresiv, să reduci comunicarea la minimum. Nu să aștepți recunoștință — nu o va avea. Este important să te adresezi și tu unui psihoterapeut pentru a te descuraja de sentimentul de vinovăție. Multe mame se tem că, dacă îl «reproșează» pe copil, va muri. Dar sprijinul financiar doar agravează narcișismul.

Poate să se schimbe copilul narcișist

La vârsta copilăriei — da, la terapie intensivă și la schimbarea comportamentului parental. La vârsta adultă — foarte rar. Dacă la o persoană s-a format o tulburare narcișică a personalității (diagnosticat de psihiatru), șansele de schimbare sunt minime. Terapia este posibilă, dar doar dacă pacientul își recunoaște problema și dorește să se schimbe. Dar narciștii rareori se adresează unui psiholog, deoarece nu văd problema în ei înșiși, ci în alții. Prin urmare, sarcina mamei nu este să «corecteze» fiul sau fiica adultă, ci să se salveze pe sine.

Diferența între fiica narcișică și fiul narcișist

Fecioarele tind să manipuleze prin sentimentul de vinovăție («ești o mamă rea, pentru că...») și să folosească șantaj emoțional. Ele pot să îl instige pe tată sau pe alți rude împotriva mamei. Fiiții sunt mai deschiși la agresivitate, pot să oproștească, să lovească (deja nu sunt copii, ci bărbați adulți). Fecioara poate imita grijă, când are nevoie de ceva, fiul cere direct. Dar în ambele cazuri mama suferă.

Prevenție: cum să nu crești un narcișist

Să iubești necondiționat, dar nu să te prezinți. Să laude eforturile, nu calitățile înbornite. Să înveți responsabilitatea: de la 5 ani, copilul trebuie să aibă obligații la domiciliu. Să nu rezolvi problemele lui (a uitat jurnalul — să iasă să ia nota 2). Să înveți să pierzi. Să nu pui copilul în centrul familiei, dar nici să nu îl ignori. Să arăți prin exemplu respect față de înaintați și recunoștință. Iar cel mai important — să nu încerci să trăiești viața ta prin copil, să recunoști separarea lui.

Narcișismul copiilor față de mamă este o povară grea. Dar dacă te regăsești în această descriere, amintește-ți: nu ești obligat să tolerezi umilințele și exploatarea, chiar dacă «este copilul meu». Ai dreptul la respect și îngrijire. Uneori singura cale de ieșire este să eliberezi, pentru a te salva. Și acest lucru nu este egoism, ci autoconservare.

Permanent link to this publication: