Etică juridică și limitele participării în evaluarea psihologică în procesele de adopție a copilului Provocări etice la intersecția dreptului și psihologiei copilăriei În conflictele de adopție, evaluarea psihologică devine adesea dovada centrală, care determină soarta copilului. Avocatul implicat în astfel de procese se confruntă cu dileme etice unice, unde datoria profesională se intersectează cu necesitatea unei delicatețe speciale. Activitatea avocatului în această sferă este reglementată nu doar de Legea federală „Despre activitatea avocaților și avocatura” și Codul de etică profesională a avocatului, ci și de principiile internaționale de protecție a drepturilor copilului, în special principiul asigurării celei mai bune îngrijiri a intereselor copilului (Convenția cu privire la drepturile copilului). Principii etice cheie: între protecția clientului și interesele copilului Principiul legalității și bunelor credințe (articolul 8 din Codul eticii avocaților) cere avocatului să folosească doar mijloace legitime. În contextul evaluării, acest lucru înseamnă: Inacceptabilitatea presiunii asupra expertului. Avocatul nu poate cere direct sau indirect unui psiholog un anumit concluzie. Cu toate acestea, are dreptul să formuleze întrebări scrupuloase care vor fi puse în fața expertului, pe baza poziției sa reprezentantului. De exemplu, dacă mama susține că tatăl manipulează copilul, avocatul poate include în cererea sa întrebarea: „Se observă în comportamentul și afirmațiile copilului [Numele] semne de sugestii negative înrădăcină în legătură cu mama?”. Principiul respectării onoarei și demnității se aplică nu doar participanților procesului, ci și copilului. Avocatul trebuie să țină minte că orice acțiune a sa, inclusiv inițierea unei evaluări suplimentare sau a unei evaluări suplimentare, înseamnă o nouă încărcătură psihologică asupra minorului. Este etic justificat să solicitați o evaluare repetată doar în cazul unor suspiciuni grave privind obiectivitatea primului, nu doar din cauza unui rezultat nefavorabil. Fapt interesant: Studii neuropsihiatrice arată că la copiii implicați în procese judiciare lungi între părinți, pot fi observate simptome similare cu tulburarea de stres posttraumatic, inclusiv un nivel crescut de cortizol („hormonul stresului”)), care afectează dezvoltarea cortexului prefrontal, responsabil pentru controlul emoțiilor și luarea deciziilor. Principiul respectării confidențialității se confruntă cu necesitatea de a dezvălui informații expertului psiholog. Avocatul trebuie să distingă informațiile: să ofere expertului doar informațiile necesare pentru desfășurarea cercetării și care se referă direct la obiectul evaluării, evitând detalii excesive ale vieții private, care nu au legătură directă cu cauza. Limitele participării permise: de la organizare la intervenție Avocatul poate și trebuie să fie activ la următoarele etape, rămânând în limitele etice: Formularea întrebărilor pentru expert – este zona de influență maximă permisă. Întrebările trebuie să fie neutre, științifice și să nu conțină răspunsuri gata formate. Incorect: „Se confirmă că tatăl cauzează copilului o traumă psihologică?” Corect: „Care este starea psihologică și emoțională actuală a copilului? Care sunt posibilele cauze ale caracteristicilor observate (anxietate, frică, agresivitate)?” Prezentarea materialelor. Avocatul este obligat să transmită expertului toate materialele care au relevanță, nu doar cele favorabile sa parte. Ascunderea, de exemplu, a caracteristicilor pozitive de la locul de învățare sau de la medic, este o încălcare a eticii. Analiza critică a concluziei finale. Avocatul are dreptul și obligația de a analiza concluzia pentru a identifica erori metodologice: au fost utilizate metode validate pentru vârsta copilului, a fost suficient numărul de întâlniri cu copilul pentru a face concluzii, au fost luate în considerare toate materialele prezentate. Pe baza acestui lucru, pregătește întrebări pentru audierea expertului în instanță. Acest lucru nu este o încercare de a-l discredita, ci de a asigura competitivitatea și completitudinea cercetării. Captivă etică: „avocatul copilului” vs. „avocatul părintelui” În Rusia, în procesul civil de adopție, avocatul reprezintă interesele unuia dintre părinți. Cu toate acestea, tactica sa nu trebuie să se bazeze pe principiul „victorie orice preț”. Victoarea părintelui nu trebuie să însemne pierderea copilului. Dacă în cursul procesului, avocatul ajunge la concluzia că poziția sa reprezentantă contravine în mod obiectiv intereselor copilului (de exemplu, părintele insistă pe izolarea copilului de la celălalt părinte fără motive obiective), datoria etică a avocatului este să explice clientului posibilele consecințe. Aceasta este o graniță subtilă între protecția intereselor și impunerea punctului său de vedere. Exemplu din practica Curții Europene a Drepturilor Omului: În cazul „Mamă împotriva Maltei” (2019), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că instanțele naționale sunt obligate să asigure că acțiunile procedurale ale părților (inclusiv inițierea evaluărilor) nu devin un instrument de presiune asupra copilului sau de întârziere a procesului, care dăunează psihicului său. Concluzie: etica ca garanție a calității justiției Astfel, limitele participării avocatului în evaluarea psihologică în procesele de adopție sunt determinate de echilibrul dintre utilizarea activă a drepturilor procesuale pentru protejarea clientului și responsabilitatea etică supremă față de copil, ale cărui interese devin de fapt centrul procesului. Avocatul, rămânând „avocatul părintelui”, trebuie să aibă o viziune sistematică, unde victoria juridică nu este scopul în sine, ci un instrument pentru construirea unei situații de viață cât mai favorabile pentru dezvoltarea minorului. Respectarea acestor principii etice nu este o limitare pentru protecție, ci un semn al celor mai înalte standarde de profesionalism, care sporește încrederea în justiție în cele mai delicate conflicte familiale.
© library.md

Постоянный адрес данной публикации:

https://library.md/m/articles/view/Etică-juridică-și-limitele-participării-sale-în-expertiza-psihologică