Scuzele nu sunt doar "privește". Acestea sunt lipiciul care unește relațiile umane. În diferite culturi, scuzele sunt percepute diferit: undeva este un ritual, undeva o manifestare de slăbiciune, undeva un act juridic. Dar ce înseamnă o scuză din punct de vedere etic, psihologic și chiar politic? De ce unii oameni se scuze de o sută de ori pe zi, în timp ce alții nu pot să spună "privește" chiar și cu prețul rușinării relațiilor? Și se poate învăța să te scuze corect? Să excavați mai adânc.

Scuzele ca cod cultural

În Japonia, scuzele sunt o întreagă filosofie. Există diferite grade de profunzime ale genunchiului încternat, o lexică diferită pentru a te scusi cu un egal, cu un șef sau cu un subordonat. A te scusi înseamnă a restabili armonia, "a-ți păstra fața". În Marea Britanie, "sorry" este spus chiar și atunci când ai călcat pe cineva. Este un mod de a smăla socialați. În Rusia, scuzele sunt uneori percepute ca o recunoaștere a propriei slăbiciuni: "sălbaticul nu se scuze". De aici provine fraza populară: "mă scuz" în loc de "privește" - ca o încercare de a evita responsabilitatea directă. Codul cultural dictează cât de ușor ne sunt aceste cuvinte.

De ce nu ne scuzăm

Cauzele sunt diferite. Pregădie ("nu sunt eu vinovat"). Frică de pierderea autorității ("dacă mă scuz, subordonații nu mă vor mai respecta"). Sentimentul că o scuză va devalora dreptatea ta ("el a început întâi"). Traume din copilărie: dacă în copilărie ai fost pedepsit mai mult pentru scuze, omul învață că cerea scuze este periculos. În cele din urmă, protecția psihologică: omul se identifică atât de mult cu acțiunea sa, încât să se scuze pentru el este ca și cum ar se autodistrugere. Nepriceperea de a te scusi nu este o trăsătură a caracterului, ci o problemă care poate fi rezolvată.

Scuzele în afaceri și politică

Scuzele publice ale unui CEO pentru un produs defect sau ale unui politician pentru un scandal de corupție sunt o mișcare strategică. Scuzele prezentate corect pot salva reputația. Scuzele prezentate incorect pot distruge. Exemple: scuzele lui Bill Clinton pentru relațiile cu Monica Lewinsky (nesincere, cu avocați) împotriva scuzelor premierului canadian pentru internarea japonezilor în timpul războiului (după zeci de ani). Scuzele publice includ formula: recunoașterea greșelii, explicarea (nu justificarea), exprimarea regretului, promisiunea de a corecta, acțiuni concrete. Fără ultimul punct, acesta este doar un zgomot în gol.

Psihologia scuzelor sincere

Ce face din o scuză adevărată? Patru componente: 1) recunoașterea responsabilității ("am făcut asta, nu circumstanțele") 2) înțelegerea de ce a fost greșit ("îmi dau seama că cuvintele mele au cauzat durere") 3) exprimarea regretului ("mi-e rău") 4) promisiunea de a nu repeta (" voi încerca să nu mai fac asta"). Și mai ales - fără condiții: "îmi pare rău, dar dacă nu ai… " nu este o scuză, ci o acuzație. De asemenea, este important limbajul nonverbal: contactul vizual, postura deschisă, tonul sincer.

Scuzele și iertarea: lucruri diferite

Ne scuzăm pentru a fi iertați. Dar iertarea nu este garantată. Și acest lucru este normal. Iertarea este un dar al celui pe care l-ai supărat. O persoană poate accepta scuzele, dar nu poate ierta. Sau nu poate accepta. O scuză adevărată nu necesită iertare, el eliberează pe cel care se scuze de povara vinovăției. Cu toate acestea, dacă te-ai scuzat, dar nu ai fost iertat, nu înseamnă că te-ai scuzat în zadar. Ai făcut parte din muncă.

Aspectele de gen ale scuzelor

Studiile arată că femeile se scuze mai des decât bărbații. Dar nu pentru că greșesc mai mult, ci pentru că au un prag mai scăzut de percepție a "păcatului". Bărbații nu văd problema acolo unde femeile o consideră ofensatoare. În plus, bărbații se tem că scuzele vor submina statutul lor. Acest lucru este legat de presiunea socială: "bărbatul trebuie să fie puternic". În relațiile sănătoase, stereotipurile de gen sunt depășite: ambii parteneri învață să spună "privește".

Cum să înveți să te scuze

Dacă înțelegi că îți este greu să te scuze, începe cu micul. Scuze pentru întârzierea la întâlnire, pentru neatenție, pentru ton dur. Simte că lumea nu s-a prăbușit. Folosește tehnica "mesaje cu eu": "Îmi pare rău că am strigat, am fost greșit". Nu adaugă "dar". Antrenează-te în fața oglinzii. Și amintește-ți: o scuză nu este o umilire, ci o manifestare de respect pentru celălalt și pentru tine. Cu cât este mai mare autoestima, cu atât este mai ușor să recunoști greșelile.

Când nu trebuie să te scuze

Scuzele pot fi toxice. Oamenii care se scuze mereu (sindromul "sunt vinovat în tot") îi deranjează pe cei din jur și suferă de o autoestimă scăzută. Nu trebuie să te scuze pentru sentimentele tale ("Îmi pare rău că sunt supărată"), pentru granițele tale ("Îmi pare rău, nu pot lucra astăzi"), pentru aspectul tău, pentru că existi. Scuzele trebuie să fie proporționale cu greșeala. Dacă te scuze de o sută de ori pe zi, acesta nu este un cult, ci un nevroză.

Scuzele sunt o artă, care nu o posedă toată lumea. Dar această artă poate fi învățată. Ea necesită curaj, sinceritate și vulnerabilitate. Într-o lume în care toată lumea luptă pentru dreptatea sa, abilitatea de a spune "privește" este o manifestare de forță, nu de slăbiciune. Pentru că puternicul nu se teme să recunoască că greșește. Încearcă astăzi să te scuze în fața celor pentru care trebuia să o faci de mult. Și vei simți cum pietrele căzute de pe umeri.

Постоянный адрес данной публикации: