Tragedia, sau cântecul caprei: de la difyramb la lege universală Cuvântul «tragdie» a intrat în uz ca denumire a celei mai înalte grade a nefericii. Cu toate acestea, sensul său original grecesc — τραγῳδία (tragōidía) — se traduce literalmente ca «cântec de capră» (de la tragos — capră și ōidē — cântec). Acest termen ciudat, aproape paradoxal, este cheia înțelegerii uneia dintre cele mai mari invenții ale spiritului antic — forma artistică care a transformat ritualul în lege a existenței omului în fața destinului, a zeilor și a propriei naturi. Origini: între ritual și competiție Consensul științific leagă originea tragediei de difyramb — un cântec coral în cinstea lui Dionis, zeul viticulturii, extazei și forțelor vitale ale naturii. În timpul procesiunilor dijonisiene, participanții, îmbrăcați în piei de capră și măști (sau, conform unei alte versiuni, competiți pentru un capră viu ca trofeu), interpretau cântece care povesteau suferințele zeului. În timp, din cor a ieșit primul actor (conform tradiției, a fost Fespis în secolul VI î.Hr.), care a intrat în dialog cu corul. Astfel a apărut structura dramatică. Este important să înțelegem că tragедия a fost de la început nu un divertisment, ci un act sacerdotal-civic. Prezentarea acesteia în secolul V î.Hr. la Atene în timpul Dionisiadelor mari a fost un eveniment de importanță națională. Trei zile de competiții tragice (când fiecare poet tragic reprezenta o tetralogie — trei tragedii și o dramă satirică) au fost vizitate de toți cetățenii. A fost un experiență colectivă de catarzis (curățare) — termen introdus de Aristotel în «Poetica» pentru a descrie acțiunea tragediei care provoacă «compasiune și frică» și, prin urmare, duce la o eliberare emoțională și etică. Structura percepției mondiale: erou, destin, гибрис Tragedia atinică clasică (Eschil, Sofocle, Euripide) a dezvoltat o structură de conflict invariabilă. În centrul acesteia este eroul, o personalitate remarcabilă (rege, erou al miturilor), dotată cu гибри ... Read more