Potențialul de supraviețuire al tașnisorilor pe Lună? Condiții extreme și limitele vieții Întrebarea despre posibilitatea supraviețuirii tașnisorilor pe Lună atinge probleme fundamentale ale astrobiologiei și biologiei extreme. În ciuda reputației acestor artropode ca fiind ființe extrem de rezistente, mediul lunar reprezintă o combinație de factori, fiecare dintre care este mortal pentru orice formă cunoscută de viață. Analiza condițiilor de pe satelitul Pământului și a limitelor fiziologice ale tașnisorilor permite să se ofere un răspuns negativ categoric, totuși, chiar și această întrebare deschide perspective științifice interesante. Fiziologia tașnisorilor și limitele supraviețuirii lor Tașnisorii, în special tașnisorul roșu sau tașnisorul american, demonstrează o rezistență fenomenală la o serie de condiții nefavorabile. Ei pot rezista dozelor semnificative de radiații, până la 15 ori mai mari decât doza letală pentru om, supraviețui fără hrană timp de câteva săptămâni și se pot recupera după scurtă scufundare în apă. Rezistența lor este determinată de cicluul celular lent, de sistemul eficient de reparație a ADN-ului și de capacitatea de a intra în starea de anabioză în condiții de deteriorare. Cu toate acestea, aceste adaptări funcționează în cadrul biosferei terestre. Dependința critică pentru tașnisor, ca și pentru orice alt organism, este prezența atmosferei. Sistemul respirator al tașnisorilor, format din trahei, necesită prezența oxigenului gazoas pentru respirație. Presiunea atmosferică și regimul termic al Lunii Luna este aproape lipsită de atmosferă. Presiunea atmosferică la suprafața sa este de aproximativ 10^{-12} torr, ceea ce reprezintă o condiție de vacuum profund. La astfel de presiuni, lichidele înceapă să fiarbă imediat la temperatura camerei din cauza lipsei de presiune externă. Hemolimfa (analogul sângelui la artropode) din corpul tașnisorului începe să fiarbă instantaneu, ceea ce duce la ruperea țesuturilor și la moartea rapidă. În același ... Read more