Omânul și timpul: unde trăim cu adevărat Suntem obișnuiți să gândim că trăim în prezent. Acest moment — acum, când citești aceste rânduri. Dar dacă ne uităm mai atent, totul devine mai complicat. Ne deplasmăm constant în trecut, ne grăbim constant în viitor, și doar ocazional, accidental, ajungem aici. Deci unde trăim cu adevărat? În una dintre cele trei zone temporale sau simultan în toate? Și ce înseamnă «a trăi» în acest context? Prezentul care nu există În mod strict, momentul prezent nu există. Neurobiologii spun că percepția noastră este întârziată aproximativ cu 80 de milisecunde — suntem întotdeauna puțin în trecut. Fizicienii adaugă: timpul este a patra dimensiune, iar «acum» este doar un punct pe o linie. Nu putem prinde prezentul, pentru că el deja a devenit trecut când l-am conștientizat. Cu toate acestea, îl simțim ca ceva real. Acesta este paradoxul conștiinței umane: trăim în iluzia prezentului, care este creată de memoria și așteptările noastre. Dar dacă prezentul nu există, ce mai este? Este doar o tranziție. O clipă care dispare imediat ce apare. Putem fi în ea doar când nu încercăm să o ținem. De aceea, meditația, sportul, creativitatea, iubirea — sunt stări în care timpul dispare. Nu mai măsurăm timpul și pur și simplu suntem. Dar acesta este mai mult o excepție decât o regulă. De obicei, nu trăim în prezent — trăim lângă el. Pastul ca fundament al personalității Fiecare dintre noi este suma amintirilor sale. Suntem ceea ce ne amintim. Caracterul nostru, fricile noastre, dorințele noastre, reacțiile noastre — toate acestea sunt formate de trecut. Ne întoarcem în trecut fiecare dată când ne amintim, analizăm, comparăm, regretăm sau ne mândrim. Trecutul nu pleacă, el este mereu cu noi. Este ca un rucsac pe care îl purtăm, chiar și când nu simțim greutatea lui. Dar a trăi în trecut înseamnă a fi prizonierul său. Nostalgia, vinovăția, resentimentele, traumele nepracate — toate acestea ne legă de ceea ce nu mai este. Ne trăim din nou evenimentele pe ... Read more