Dansul în cultura islamică: între virtute, misterie și exprimare personală Introducere: un consens complex în diversitate Dansul în cultura islamică reprezintă un fenomen complex și ambiguu, care nu poate fi evaluat într-un mod unic. Relația cu el se formează în triangulul prevederilor religioase (șaria), practicii mistice sufi și tradițiilor populare locale. În rezultat, apare un spectru larg de practici: de la neacceptarea completă în anumite cercuri salafite până la ridicarea dansului la rangul unei forme superioare de adorare la sufi. Această contradicție se rădăcină în diferite interpretări ale dreptului islamic și antropologiei, precum și în interacțiunea istorică a islamului cu culturile pre-islamice ale popoarelor cucerite. Discursul religios-juridic (фикх): permisiunea și condițiile În cadrul dreptului islamic (фикх), nu există un interdicție directă asupra dansului în Coran. Cu toate acestea, teologii trageau concluziile lor din principiile generale și hadisurile (predici despre cuvintele și acțiunile Profetului Muhammad). Approach critic (макрух или харам): Se bazează pe hadisuri care condamnă imitarea sexului opus, care porică mixtura excesivă a sexelor și divertismentele care distrag atenția de la amintirea lui Allah (zikr). În special, dansurile care sunt considerate ca provocând excitație sexuală (fitna), fie că sunt executate de femei în fața bărbaților sau invers, sunt condamnate cu fermitate. În acest sens, sunt adesea condamnate multe dansuri moderne. Approach moderat/permis (мубах или халяль): Permite dansurile sub condiții: Intenția (ият): Dansul nu trebuie să fie gândit ca păcatos sau lipsit de scop, ci poate servi unei plăceri permise (de exemplu, la o nuntă). Conținut: Mișcările nu trebuie să imite sexul opus sau să fie indecente. Context: Absența mixturii sexelor, utilizarea haramului (alcool), instrumentelor muzicale care pot fi considerate interzise. Îmbrăcăminte: Trebuie să corespundă normelor șaria (аврат acoperit). În consecință, în pra ... Read more