Adolf Hitler, laudat similar cu mulți dictatori din secolul XX, a înconjurat pe sine cu o aură de mister și siguranță. Unul dintre elementele cheie ale sistemului său de protecție a fost o rețea ramificată de buncuri subterane, dispersate pe tot cuprinsul Europei. Aceste fortificații din beton armat nu numai că au fost refugiu de atacurile cu bombă ale aliaților, dar și locul unde s-au luat cele mai importante decizii militare. Cel mai cunoscut dintre ele a fost Führerbunker din Berlin, care a intrat în istorie ca locul ultimelor zile ale Tретьего рейха și a sinuciderii lui Hitler. Führerbunker din Berlin: ultimul act al dramei Führerbunker, situat sub grădina Cancilleriei Noi din Berlin, a devenit unul dintre cele mai recunoscute simboluri ale sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial. Nu a fost atât un buncăr separat, cât un complex ramificat din două etaje, conectate între ele și cu vechiul refugiu antiaerian. Istoria sa datează din 1935, când a fost construit primul buncăr, mai mic. În 1943-1944, în fața intensificării bombardamentelor, a fost extins, adăugând un nivel mai profund și creând o structură cu două etaje. Nivelul superior se afla la o adâncime de aproximativ trei metri și jumătate, iar nivelul inferior ajungea la nouă metri sub sol. Pereții erau realizați din doi metri de beton armat, iar întregul complex constă din zece camere mici, coridoare înguste și scări. În total, buncărul putea găzdui aproximativ treizeci-tșaizeci de persoane, și pe lângă locuințele pentru Hitler și svita sa, aveau loc bucătăria, baia, camerele de pază și spațiile tehnice. La sfârșitul războiului, buncărul era echipat cu un generator, ventilație și sistem de comunicații. În ianuarie 1945, Hitler și-a mutat definitiv reședința în Führerbunker, unde a petrecut ultimele luni ale vieții sale. Exact acolo, în aprilie 1945, în fața avansului trupelor sovietice și căderii Berlinului, s-a desfășurat ultimul act al dramei Tретьего рейха. Pe 30 aprilie 1945, Hit ... Read more