Tištar și Tištar-yašt: razele cerești care înving uscăciunea

În calendarul zoroastrian există sărbători care nu doar marchează schimbarea anotimpurilor, dar reproduc și dramaturgia sacrată a creației universului. Una dintre cele mai strălucitoare și poetice este Tištar (Tištar), cunoscut și sub numele de Tirgan (Tirgan) sau Jashn-e Tirgan (Jashn-e Tirgan). Aceasta este sărbătoarea de vară, care sărbătorește Tištrya (Tištrya) — zeul ploilor și rodniciei, legat de cea mai strălucitoare stea din cerul nopții, Sirius. Dar sensul acestui zile iese dincolo de calendarul agricol: este povestea unei lupte cosmice, despre puterea jertfei și despre cum lumina și apa înving întunericul și uscăciunea.

Semnificații și valori: de la stea la ploaie

Tištar — luptătorul cerească

Tištar nu este doar un zeu abstract. În tradiția zoroastriană, el este un yazata, adică “dointre meritat de cult”, care reprezintă Siriu. Siriu este cea mai strălucitoare stea din cer, iar în antichitate, răsăritul său heliac (primul apariție pe cerul dimineții) a semnalat începutul caniculei de vară și, ceea ce este critic pentru Iran, apropierea sezonului ploios. Tištar este steaua care aduce umiditatea vitală. Numele său se traduce ca “legat de trei stele” și este direct legat de lumină și slavă.

Mitul victoriei asupra lui Apaosha

Mitul central, care stă la baza sărbătorii, este o confruntare epică, descrisă în “Tištar-yašt” (Tir-yašt), al optulea imn al Avestei. Conform acestei tradiții, Tištar intră în luptă cu Apaosha (Apaosha), demonul uscăciunii. Bătălia are loc sub forma a doi cai: Tištar este prezent ca un cal alb strălucitor cu urechi de aur, iar adversarul său este un cal negru urât.

La început, demonul deține avantajul, slăbindu-l pe Tištar din cauza lipsei de cult și jertfe din partea oamenilor. Zeul cere ajutorul lui Ahura Mazda, creatorul tuturor creaturilor, care intervine și face o jertfă. Încărcat de această putere, Tištar intră din nou în luptă și în cele din urmă învinge pe Apaosha. Atunci, ploi torențiale încep să ploue asupra câmpurilor și pășunilor uscate, aducând viață și rodnicie. Acest mit subliniază importanța fundamentală a jertfei în tradiția religioasă a zoroastrianismului.

Legenda lui Ardash-e arcaș

Pe lângă bătălia cosmică, sărbătoarea Tirgan este legată și de legenda eroică a arcașului Ardash-e Kamangir. Conform tradiției, regele persian Manučehr și regele turanic Afrașiyāb au decis să stabilească o graniță între teritoriile lor. A fost decis că arcașul Ardash se va ridica pe vârful muntelui Dāmāvand și va trage o săgeată. Locul unde va cădea săgeata va deveni noua graniță.

Ardash a tras săgeata (numită “tir” în persană) în al treisprezecelea zi al lunii Tir, iar zborul ei a durat de la răsărit până la amiază, până când a căzut pe malurile râului Deyhun (Amu Daria). Legenda spune că imediat ce granița a fost stabilită, asupra ambelor teritorii, care sufereau de o uscăciune de opt ani, a început să ploue. Astfel, săgeata (tir) a devenit simbolul păcii, justiției și stabilirii ordinii, precum și al începutului sezonului ploios.

Atribute și rитуale: cum sărbătoresc Tištar

Sărbătoarea Tištar (Tirgan) este marcată de obicei în al treisprezecelea zi al lunii Tir conform calendarului zoroastrian și iranian, ceea ce corespunde aproximativ cu 2-4 iulie. Este unul dintre cele trei sărbători sezoniere cele mai importante ale Iranului antic, alături de Nowruz (primăvara) și Mehrگان (toamna). Ritualele sale sunt strălucitoare, simbolice și îndreptate spre atragerea apei și a binecuvântării.

Ritualurile principale

• Lentile de curcubeu (Legarea “tir” și “bad”): Acesta este obiceiul cel mai recunoscut. Zoroastrianii leagă lentele de culoare diferită pe încheieturi. Le poartă timp de zece zile, iar apoi, în ziua sărbătorii, le aruncă în apă curgătoare — un râu sau un pârâu. Se crede că lentele absorb tot ce e rău și îl duc departe, simbolizând curățarea și reînnoirea.

• Apa ca forță a sărbătorii: Deoarece Tištar este zeul ploilor și a apei, sărbătoarea nu poate fi imaginată fără ea. Oamenii se udă cu apă, dansează și cântă, bucurându-se de umiditatea vitală. Acest act simbolic este menit să atragă și să salute ploile.

• Manunchiuri tradiționale: Masa de sărbătoare include mâncăruri speciale. Printre acestea se numără supa de spanac și “sholeh zard” (sholeh zard) — un puding de orez dulce cu safrână. Aceste mâncăruri sunt gătite în fiecare casă și servesc ca prăznuire pentru oaspeți.

• Oracole (Kuzeh): În unele regiuni se practică ritualul de divinare pe un vas de găleată de lut (“Kuzeh”) care prevede soarta pentru anul viitor.

• Practici spirituale: Sărbătoarea include și citirea poeziilor, inclusiv fragmente din “Shahnameh” al lui Firdausi, unde este descris podvigul lui Ardash, și organizarea serviciilor de mulțumire (jashan).

Concluzie

Sărbătoarea Tištar (Tirgan) nu este doar un rитуal antic. Este un amintire vie despre faptul că viața pe pământ depinde de un echilibru subtil între cer, apă și voința omului. Semnificațiile sale sunt în cultul forțelor naturii, în credința în victoria luminii asupra întunericului și în recunoștința pentru fiecare dar născut de sus. Astăzi, când schimbările climatice fac problema apei din ce în ce mai acută, această sărbătoare antică sună din nou, reamintindu-ne de dependența noastră comună de umiditatea cerescă și de necesitatea de a păstra și a prețui acest dar prețios.

Permanent link to this publication: