Frica și anxietatea în fața viitorului sunt ca o umbră care este mereu lângă noi. Ea poate fi ușoară, aproape invizibilă, sau poate acoperi capul nostru, lăsându-ne fără forță și dorință de a face ceva. Viitorul ne sperie prin incertitudinea sa. Nu știm ce va fi cu locul de muncă, sănătatea, apropiații, lumea. Ne temem să nu reușim, să greșim, să pierdem. Această anxietate nu este un defect congenital, ci o parte a psihicului nostru, destinată să ne protejeze de amenințări. Dar când devine obsedantă, începe să distrugă viața. Cum să o gestionăm?

De ce ne temem de viitor

Teamă este o reacție la necunoscut. Creierul nostru nu îi place lacunele, încearcă să le umple, dar de obicei le umple cu scenarii negative. Acesta este un mecanism evolutiv: «mai bine să fim precauți, decât să nu vedem pericolul». În lumea modernă, pericolele s-au schimbat: în loc de tigri cu colți, avem concedieri, examene, credite, singurătate. Dar mecanismul rămâne același. Nu putem prevedea viitorul, dar îl putem imagina, și adesea ne imaginăm ceea ce este mai rău. La acest lucru se adaugă influența știrilor, care sunt pline de catastrofe. Nu mai observăm că, de exemplu, speranța de viață crește, criminalitatea scade, vaccinurile funcționează. Ne fixăm pe riscuri. Astfel apare anxietatea cronică — un statut în care frica devine fundalul vieții de zi cu zi.

Cum este periculoasă anxietatea cronică

Când anxietatea devine permanentă, nu mai este utilă. Ea nu ne mobilizează, ci ne paralyzează. Nu mai luăm decizii, deoarece ne temem de consecințe. Amânam lucrurile, deoarece «totul e la fel de rău». Pierdem somnul, apetitul, bucuria. Fizic, anxietatea se manifestă ca tensiune musculară, bătăi rapide ale inimii, dureri de cap. Psihologic, ca un sentiment de neputință și apatie. Oamenii încep să evite orice formă de incertitudine, adică orice oportunitate pentru dezvoltare. Anxietatea nu ne permite să planificăm, să schimbăm locul de muncă, să începem relații, să călătorim. Ea ne restrânge lumea la o mică celulă sigură. Prin urmare, trebuie să ne luptăm cu ea — nu pentru ca să dispară, ci pentru ca să nu ne mai conducă.

Cum putem face ceva acum

Primul și cel mai important lucru este să separăm faptele de fantezii. Scrieți pe hârtie: ce vă face să vă simțiți neliniștiți? Vă temeți să pierdeți locul de muncă? Bun. Ce sunt premisele reale pentru asta? Sau este doar o frică? Dacă există premise, ce puteți face? Actualizați CV-ul, începeți să căutați locuri de muncă, să vă perfecționați calificările. Dacă nu există premise, înseamnă că vă temeți de un spectru. Al doilea lucru este să limitați timpul pentru anxietate. Alocăți 15 minute pe zi, când vă permiteți să vă simțiți neliniștiți. În restul timpului, când apare o gândire neliniștitoare, spuneți-vă: «Mă voi gândi la asta la momentul potrivit». Al treilea lucru este să vă concentrați pe corp. Anxietatea trăiește în tensiune. Faceți un exercițiu de respirație: un inhale profund pe 4 conturi, o întrerupere pe 2, un expir lent pe 6. Acest lucru scade nivelul de cortizol. Al patrulea lucru este să începeți să acționați, chiar dacă vă este teamă. Cu pași mici. Faceți un lucru pe care l-ați amânat din cauza fricii. Al cincilea lucru este să nu mai priviți știrile înainte de culcare. Acestea sunt combustibilul anxietății. Al șaselea lucru este să vorbiți cu cineva. Nu sunteți singuri în fricile voastre. Discuția reduce intensitatea acestora.

Strategie pe termen lung: lucru cu convingerile

Teamă în fața viitorului este adesea rădăcinată în convingeri: «lumea este periculoasă», «nu voi reuși», «totul trebuie să fie prevestibil». Aceste convingeri se formează în copilărie și se întăresc în situații de stres. Pentru a le schimba, este nevoie de lucru cu un psiholog (de exemplu, terapie cognitiv-comportamentală). Dar puteți începe și singuri. Conduceți un jurnal de recunoștință: înregistrați trei lucruri care au mers bine în fiecare zi. Acest lucru schimbă focusul de la amenințări la oportunități. Studiați statisticile: lumea devine mai bună, nu mai rea. Citiți povești despre oameni care au depășit crizele. Ei demonstrează că, chiar și după cele mai întunecate perioade, vine lumina. Iar cel mai important lucru este să acceptați că incertitudinea nu este un bug, ci o funcție a vieții. Este ceea ce o face vie. În loc să vă temeți de necunoscut, încercați să o priviți ca pe o aventură. Ce dacă mâine va avea loc ceva surprinzător? Nu știți exact ce, dar poate fi și ceva bun.

Viitorul nu este scris. Nu este o amenințare inevitabilă. Este un câmp pentru alegerile noastre. Da, există riscuri, dar există și speranțe, și oportunități, și oameni care ne vor susține. Anxietatea nu va dispărea complet, și acest lucru este normal. Ea poate fi un vocea tăcută, nu un țipăt. Iar atunci vom avea suficientă putere să ascultăm nu doar vocea ei, ci și vocea credinței în noi.

Permanent link to this publication: