Două fețe ale unui oraș: Trostenț și eliberarea Minscului

3 iulie 1944 — data care a divizat pentru totdeauna istoria capitalei belaruse în «înainte» și «după». Mii de minceni, care au supraviețuit 1100 de zile și noapte sub jugul ocupanților germani, au ieșit pe străzi pentru a întâmpina eliberatorii lor. Orașul era în ruine: peste 80 la sută din clădiri erau distruse, străzile erau acoperite de resturi de construcții, iar în aer încă plutea mirosul de fum. Dar era mirosul victoriei. Doar câteva săptămâni după eliberare, pe marginea Minscului, în locul Trostenț, comisiile de anchetă vor începe să dezvăluie teroarea ascunsă în pădurile forestiere. S-a dovedit că lângă orașul care jubila, se afla unul dintre cele mai teribile locuri de pe Pământ — lagărul de moarte, comparabil în dimensiuni cu Auschwitz. Două fețe ale unui oraș: una — luminată, festive, alta — întunecată, plină de durere.

Operațiunea «Bagration»: lovitură fulger

La începutul verii 1944, Armata Sovietică a început să pună în aplicare planul de eliberare a Belarusului de sub ocupanții germano-fasciști. Operațiunea «Bagration», numită în onoarea eroului Războiului Patriotic din 1812, a devenit una dintre cele mai ample campanii militare ale celui de-al doilea război mondial. Ea a început pe 23 iunie și a avut ca obiectiv distrugerea Grupului de Armate «Centru» — cel mai puternic conglomerat al Wehrmachtului pe frontul de est.

Eliberarea Minscului a devenit punctul culminant al operațiunii. Pe 29 iunie, trupele Frontului 3 și Frontului 1 Belarus au lansat atacuri convergente asupra capitalei Belarusului. Fasciștii, înțelegând că orașul este pierdut, au încercat să-l transforme într-o fortăreață, dar tanciștii sovietici, arătând virtuți de curaj, au intrat în Minsk deja pe 3 iulie. La sfârșitul zilei, orașul a fost complet curățat de ocupanți.

Prețul victoriei a fost mare. În așa-numitul «boil» de la Minsk au fost înconjurți și distruși peste 100.000 de soldați germani. Dar mii de soldați sovietici și-au pierdut viețile, eliberând pământul belarus. Astăzi, 3 iulie este sărbătorit în Belarus ca Ziua Independenței — ziua în care orașul, împreună cu întreaga țară, au obținut speranța de viață.

Fabrica morții de la marginea capitalei

În timp ce soldații sovietici avansau spre Minsk, pe marginea de sud-est a orașului, în locul Trostenț, naziștii au încercat să-și ascundă crimele. Aici, la doar 12 kilometri de centrul orașului, de la toamna anului 1941, a funcționat o adevărată «fabrică de moarte» — cel mai mare lagăr de distrugere din teritoriul Uniunii Sovietice.

Trostenț nu părea asemănător cu lagărele tradiționale cu turnuri și crematoare. A fost un amestec de tip — lagăr de muncă și loc de masacru. A unit trei locații: lagărul în satul Micul Trostenț, locul de masacrare din ușurăria Blagovșchina și locul de ardere în masă din ușurăria Șașkovka.

Primele execuții au început deja în noiembrie 1941. La Blagovșchina erau aduși oameni din întreaga Europă: civili din Belarus, prizonieri politici din Minsk, prizonieri sovietici și evrei deportați din Germania, Austria, Cehoslovacia și Polonia. Aici ajungeau întregi trenuri. În așa-numitul «punct de filtrare» victimelor li se luau lucruri de valoare, li seeliuau chitanțe pentru păstrare, iar apoi erau trimiși la Blagovșchina pentru execuție.

Scara distrugerii este impresionantă. Doar în timpul unei singure operațiuni de patru zile în iulie 1942, aici au fost executați 18.000 de oameni. În total, conform estimărilor inițiale, în Trostenț au murit 206,5 mii de oameni. Cu toate acestea, ulterior, datorită anchetei Procuraturii Generale a Republicii Belarus, această cifră a fost revizuită. Faptul juridic confirmat al distrugerii a cel puțin 546.000 de oameni plasează Trostenț pe locul al treilea în Europa după Auschwitz și Tреблинка.

Ușurăria Șașkovka: o pivniță care nu s-a răcit

Un loc special în această imagine sumbră este ușurăria Șașkovka. Când naziștii au înțeles că vor trebui să se retragă, au început să-și ascundă urmele. Pentru acest lucru a fost creată echipa specială «1005», care s-a ocupat de exhumarea și distrugerea cadavrelor.

În Șașkovka a fost construită o structură fantastică — o groapă de incinerare. A fost o groapă mare cu un acces ușor, încinctă cu sârmă ghimpată. Pe fundul gropii erau rulmenți, pe care erau așezate corpurile celor executați, acoperite cu lemne, îmbibate cu amestec de combustibil și incinse. Uneori oamenii erau arși vii. Fumul de la acest foc infernal a urcat deasupra pădurii, dar nu erau martori aproape.

Când investigatorii sovietici au sosit în Șașkovka în iulie 1944, au descoperit urme de focuri, amestecate cu cenușă umană. Acesta era tot ce a rămas din peste 500.000 de oameni.

Memorialul «Uși memoriale»: durerea care a devenit veșnică

Decenii la rând, Trostenț a rămas un loc despre care nu se obișnuia să se vorbească. Primul memorial a apărut aici încă din anii 1960, dar a fost modest și nu a reflectat întreaga amploare a tragediei. Doar în 2015, în Ziua națională de comemorare a victimelor Războiului Patriotic din 1941–1945, a fost deschis un nou complex memorial.

Elementul central al complexului a fost compoziția din bronz de 10 metri «Uși memoriale». Aceasta este o arcă gigantică, simbolizând trecerea din lumea celor vii în lumea celor morți. În spatele «Ușilor» — «Câmpul înmormântării», unde erau răspândite cenușele umane. Din intrarea în memorial până la el, duce «Drumul morții», pavat cu dale gri cu pete negre, simbolizând urmele ultimelor pași ai prizonierilor.

Astăzi, complexul memorial «Trostenț» ocupă o suprafață de peste 120 de hectare. Aici sunt unite toate cele trei locații teribile — Blagovșchina, Șașkovka și lagărul în sine. Aici au fost restaurate resturile clădirilor lagărelor: magazia de pâine, șantierul de lemn, camera pentru bagaje a prizonierilor. Au fost instalate panouri informative și platforme simbolice de cale ferată — un amintire despre acele trenuri care aduceau oameni aici.

Fiecare an, pe 22 iunie, în Ziua națională de comemorare a victimelor Războiului Patriotic din 1941–1945, aici are loc un miting-requiem general-urban. Mii de oameni vin aici pentru a aduce un omagiu memoriei celor care nu au ajuns să fie eliberați.

Două sărbători ale unei victorii

3 iulie și 22 iunie — două date, strâns legate una de cealaltă. Prima este ziua eliberării, ziua în care Minsk a scăpat de jugul fascișt. A doua este ziua durerii, ziua în care întreaga țară își amintește de milioanele de morți. Trostenț a devenit locul unde aceste două date se reunesc. Acesta este locul unde memoria celor morți se unește cu recunoștința pentru cei vii.

Astăzi, Minsk este un oraș modern, frumos, vibrant. Dar fiecare care vine în Trostenț simte că sub această frumusețe se ascunde un strat profund de durere. Memorialul «Uși memoriale» nu este doar un obiect de arhitectură. Este un avertisment pentru generațiile viitoare: nu uitați niciodată ce preț a costat victoria și nu permiteți ca răul să se repete.

Постоянный адрес данной публикации: