Lex Romana — nu este doar un corpus de legi al unei civilizații antice. Este fundamentul pe care se bazează întreaga sistemă juridică continentală (romano-germană), care este în vigoare în majoritatea țărilor Europei, Americii Latine, precum și în Rusia și în multe alte state. Chiar și sistemul anglo-saxon (common law) a fost influențat indirect de el. Expresii precum «presupunerea nevinovăției», «proprietatea obligă» și maxima faimoasă «ex injuria jus non oritur» au venit la noi datorită juristilor romani.
Unicitatea dreptului roman consta în faptul că a fost primul care a separat dreptul de religie și moralitate, transformându-l într-un sistem formal, logic bine structurat. Romanii au creat construcții juridice care au fost atât de universale, încât au supraviețuit căderii propriului lor imperiu și au devenit baza dreptului modern.
1. Periodizarea dreptului roman
Evoluția dreptului roman acoperă mai bine de un mileniu (de la secolul VIII î.Hr. până în secolul VI d.Hr.). Se disting câteva perioade cheie.
Perioada arhaică (753–367 î.Hr.)
Dreptul acestei perioade se numea «jus Quirium». Acesta era strict formal, avea un caracter sacer și era accesibil doar cetățenilor romani (Quiriti). Principala sursă era obiceiul strămoșilor (mores maiorum) și Legea XII a Tabelor (451–450 î.Hr.) — prima înregistrare a dreptului roman, realizată pentru a limita arbitrarul preoților patrici. Aceste legi au fost gravate pe tabele de cupru și expuse pe piața principală a Romei — forum.
Perioada clasică (367 î.Hr. – 235 d.Hr.)
Acesta a fost apogeul jurisprudenței romane. Începutul perioadei a fost marcat de legea Peteliei (326 î.Hr.), care a abrogat sclavia pe datorie pentru cetățenii romani. Exact în această perioadă s-au format principalele instituții pe care le folosim și astăzi: dreptul contractual, dreptul de proprietate, moștenirea, obligațiile din dăunători (infracțiuni). Retorica și jurisprudența au devenit arte supreme. Cel mai faimosi ...
Read more