Cluburile alpine ca comunități de intelectuali: geneza frăției științifico-romantice Introducere: de la distracție elitistă la instituția cunoașterii Fenomenul cluburilor alpine, apărute la jumătatea secolului al XIX-lea, depășește cu mult istoria turismului sportiv. Aceste organizații au devenit hibride socioculturale unice, reunind spiritul căutării romantice a înaltului, idealul просветенческого системatizării cunoașterii naturii și cultura aristocratică/burjoază a comunității clubului. Primele cluburi alpine nu au fost doar asociații de iubitori de munte; ele erau societăți științifice, frății estetice și instituții culturale, activitatea cărora a format percepția modernă a peisajului montan și a pus bazele alpinismului ca practică intelectuală-fizică. Context istoric: «descoperirea» Alpilor și schimbarea paradigmei Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, înălțimile Alpilor erau percepute în principal ca o teritoriu ostil, periculos și «deform» (de exemplu, în tratatul «Despre înaltul» al Pseudo-Longin, munții erau simbolul amenințării). Schimbarea a fost legată de epoca Iluminismului și Romanticismului: Interesul științific: Naturaliștii (cum ar fi Orazio-Benedetto de Saussure, care a escaladat Mont Blanc în 1787) au văzut în munți «o mare carte a naturii» — arhiva istoriei geologice a Pământului. Revoluția estetică: Romanticii (Jean-Jacques Rousseau, lord Byron) au cântat munții ca sursă de emoții înalte, curățire spirituală și opoziție împotriva industrializării. Alpii au devenit «catedrala naturii». În această atmosferă au apărut primele cluburi, destinate să instituționalizeze acest interes dublu — științific și estetic. Pionieri: Alpine Club (Londra, 1857) și analogii lor continentali Alpine Club (AC) din Londra, fondat de avocatul William Matthew, a devenit un exemplu și un model. Componență: Primii membri nu au fost sportivi în sensul modern, ci bărbați de știință, avocați, preoți, artiști. Printre fondatori s-au aflat fizicianul John Tyndall, geologul ... Read more