Tanabata, sau Festivalul stelelor: cum Japonia și lumea sărbătoresc întâlnirea a două iubite de pe Calea Lactee

În 7 iulie, când cerul de vară este deosebit de clar, iar Calea Lactee progresează prin ceață de seară, în Japonia sosește momentul așteptat tot anul. Este Tanabata — sărbătoarea care se numește Festivalul stelelor, ziua în care două stele, Vega și Altair, separate de râul ceresc, obțin în sfârșit dreptul de a se întâlni. Dar Tanabata nu este doar o legendă veche. Este tradiții vii, decorațiuni strălucitoare, rulouri de hârtie cu dorințe și o credință sinceră în faptul că și cele mai îndepărtate visuri pot deveni realitate, dacă sunt scrise pe o panglică colorată și agățate pe bambus. Cu toate acestea, această sărbătoare a luat naștere în China și a înflorit în Japonia, astăzi ajungând dincolo de granițele Țării Soarelui Răsare, găsim un ecou în inimile oamenilor din întreaga lume.

Legenda Fecioarei de Tâțâ și a Pastora: o poveste mai veche de o mie de ani

La baza Tanabatei se află o legendă chineză veche, care a dobândit treptat un chip japonez. Odată, pe cer, trăia o frumoasă Orikime, fiica Stăpânului Ceresc. Era o tăcărătoare iscusită și zilnic crea haine uimitoare pentru zei. Dar sufletul ei simțea dor de dragoste. Odată, a întâlnit pe Ikoboshi — un tânăr pasteur, care păștea vacile pe cealaltă parte a Căii Lactee. S-au îndrăgostit, s-au căsătorit și au fost atât de fericiți, încât au uitat de obligațiile lor ceresti. Orikime a încetat să mai tăiasă, Ikoboshi — să păștească vitele. Stăpânul Ceresc, furios, i-a despartit pe îndrăgostiți, împărțindu-i pe viață întreagă de Calea Lactee. Cu toate acestea, impresionat de lacrimile fiicei sale, a permis lor să se întâlnească o dată pe an — în al șaptelea zi al șaptelea lună. De atunci, în această noapte, dacă nu plouă, corcile își încolăcesc aripi pentru a forma un pod peste râul ceresc, iar îndrăgostiții se unesc pentru un moment, în timp ce stelele Vega (Orikime) și Altair (Ikoboshi) strălucesc intens în cer.

De la China la Japonia: cum Tanabata a devenit sărbătoarea japoneză

Tanabata a sosit în Japonia din China în perioada Nara, aproximativ în secolul VIII. În 755, împărăteasa Koken a prezentat pentru prima dată acest festival la curtea imperială. Atunci se numea «Festivalul chemării abilităților» și era legat de arta țesutului și caligrafiei. În perioada Heian (794–1185), Tanabata a devenit o sărbătoare de curte: aristocrații scriau poezii, uitându-se la stele, și concureau în eleganța versurilor. Cu toate acestea, sărbătoarea a câștigat iubirea poporului în perioada Edo (1603–1868), când s-a amestecat cu obiceiurile locale și tradițiile festivalului Obon. Exact atunci a apărut tradiția de a scrie dorințe pe rulouri de hârtie și de a le agăța pe bambus, iar exact atunci Tanabata a devenit acel spectacol colorat pe care îl cunoaștem astăzi.

Principalele tradiții: tanzaku, bambus și șapte culori ale dorințelor

Cel mai recunoscut rитуal al Tanabatei este scrisul dorințelor pe panglici subțiri, colorate, de hârtie, numite tanzaku. Acestea sunt agățate pe ramuri de bambus, care simbolizează creșterea și orientarea spre cer, spre ceruri. Se crede că vântul va duce aceste dorințe până la stele, iar ele vor deveni neapărat realitate. Culorile tradiționale ale tanzaku — albastru (sau verde), roșu, galben, negru (sau violet) și alb — simbolizează cinci elemente ale filosofiei chinezești: lemn, foc, pământ, metal și apă.

Dar Tanabata nu este doar tanzaku. Ramurile de bambus sunt decorate cu panglici de hârtie, oригами în formă de cenușăre, portofele și rețele. Fiecare decor are un sens: panglicile colorate simbolizează firele cu care țesătoarea Orikime creează hainele sale, cenușărele — longevitatea, iar portofelele — prosperitatea. În unele regiuni există obiceiul de a lansa decorurile de bambus în râu sau de a le arde după sărbătoare, pentru ca dorințele să ajungă direct în ceruri.

Desigur, sărbătoarea nu poate să treacă fără delicatese. În ziua Tanabatei, este tradițional să se mănânce o varietate de somen subțire, care amintește de firele de mătase — simbolul meșteșugului de țesut al Orikime. Mai mult, se aduc dulciuri și fructe în sacrificiu stelelor.

Cum se sărbătorește Tanabata în Japonia: de la rитуale casnice simple până la festivaluri impresionante

Tanabata este sărbătorită diferit în fiecare regiune a Japoniei. Data principală este 7 iulie conform calendarului gregorian, dar în unele locuri sărbătoarea este mutată în august, pentru a se potrivi cu calendarul lunar și cu momentul când Calea Lactee este vizibilă în mod special strălucitoare. Cel mai faimos festival are loc în orașul Sendai, prefectura Miyagi. Este sărbătorit între 6 și 8 august și atrage milioane de turiști. Străzile centrale ale orașului devin galerii magice sub cerul liber: mingi de hârtie uriașe, tanzaku gigantice și decorațiuni realizate cu iscusință par deasupra capetelor trecătorilor. În Sendai, Tanabata nu este doar o sărbătoare, ci o competiție reală între meșteri în realizarea decorurilor.

Un alt festival de amploare are loc în orașul Hiratsuka, prefectura Kanagawa. Acesta durează câteva zile și include paraduri, dansuri, focuri de artificii și concursuri. Oamenii se îmbracă în kimonouri tradiționale și se scufundă în atmosfera veseliei neîncetat. Dar chiar dacă nu ajungi la un festival mare, poți să organizezi Tanabata acasă: să pui o ramură de bambus în curte sau pe balcon, să scrii o dorință pe tanzaku și să-ți spui cea mai dorită visă. În Japonia, acest lucru se face în familii, școli, centre comerciale și chiar pe gări — pretutindeni unde se poate găsi bambus și un bucățel de hârtie colorată.

Tanabata în lume: cum Festivalul stelelor a trecut dincolo de Japonia

Deși Tanabata este o sărbătoare japoneză, farmecul său nu cunoaște granițe. Datorită diasporelor japoneze și schimburilor culturale, Festivalul stelelor este sărbătorit astăzi în multe țări din lume. În Statele Unite, în special în California, Washington și pe Hawaii, au loc festivaluri culturale japoneze, unde este neapărat un loc pentru Tanabate: copaci cu dorințe, ateliere de realizare tanzaku, spectacole și lecții. Aceste evenimente devin nu doar un mod de a păstra moștenirea, ci și o oportunitate pentru oameni din diferite culturi de a se apropia de tradiția japoneză.

În Brazilia, unde trăiește una dintre cele mai mari diaspore japoneze din afara Japoniei, Tanabata este sărbătorită cu fast. Comunitățile locale se adună împreună pentru a scrie dorințe, a decora bambusul și a organiza procesiuni festive. În Europa, Australia și chiar în Rusia — de exemplu, în Orenburg — au loc festivaluri dedicate Tanabatei. Oamenii vin pentru a afla despre legendă, a scrie propriile lor dorințe pe hârtie colorată și a se simți parte a unei tradiții vechi, dar vii.

Interesant este că în unele țări, de exemplu în Statele Unite, Tanabata este sărbătorită nu în 7 iulie, ci în alte zile, de exemplu 1 septembrie, pentru a se potrivi cu alte evenimente culturale. Cu toate acestea, esența rămâne neschimbată: este o sărbătoare a iubirii, a speranței și a încrederii în faptul că chiar și cele mai neașteptate visuri pot deveni realitate.

De ce Tanabata rămâne actuală astăzi

În era tehnologiei digitale și a globalizării, Tanabata își păstrează forța tocmai pentru că vorbește despre lucruri veșnice: despre iubire, care depășește distanțele, despre speranță, care trăiește în fiecare dintre noi, și despre faptul că chiar și o dată pe an, minunea este posibilă. Scrierea unei dorințe pe tanzaku nu este doar un rитуal. Este un moment de oprire, când ne permitem să visăm, să credem în cel mai bun și să încredințăm visul vântului, stelelor și curgerii timpului. Și când agățăm tanzaku-ul nostru pe bambus, ne alăturăm milionilor de oameni din întreaga lume care fac același lucru în această zi.

Tanabata ne amintește că stelele pe care le vedem astăzi le-au văzut și strămoșii noștri, iar iubirea, ca și visurile, nu cunoaște granițe — nici între cer și pământ, nici între țări și culturi. Și poate tocmai de aceea, Festivalul stelelor continuă să trăiască și să inspire oameni de peste o mie de ani.

Постоянный адрес данной публикации: