Ajutorul URSS pentru Ghana în obținerea independenței: de la diplomație la colapsul economic

Ajutorul Uniunii Sovietice pentru Ghana în obținerea și consolidarea independenței este un episod vivid și controversat al Războiului Rece. El acoperă perioada de la proclamarea independenței Ganei în 1957 până la coupul de stat din 1966. Aceasta este povestea speranțelor pentru modernizarea socialistă, a coliziunii ideologice și a pragmatismului, precum și despre cum bunăvoința, neîntărită de o înțelegere a realităților locale, poate duce la consecințe catastrofale.

URSS a văzut în Ghana nu doar un nou partener comercial, ci și un podium strategic pentru extinderea influenței sale în Africa Tropicală. Ghana, la rândul său, a căutat în Uniunea Sovietică un echilibru împotriva influenței occidentale și o sursă de resurse pentru un salt economic rapid.

Stabilirea relațiilor diplomatice și primele contacte

6 martie 1957: colonia britanică Gold Coast a obținut independența, devenind prima țară din Africa Tropicală care a obținut suveranitatea sub numele de Ghana. 4 ianuarie 1957: premierul Ganei, Kwame Nkrumah, a trimis o invitație președintelui Consiliului de Miniștri al URSS, Nikolai Bulganin, la ceremonia de proclamare a independenței, ceea ce a demonstrat dorința sa de a stabili contacte cu blocul socialist. La evenimentele festive au avut loc negocieri între șeful delegației sovietice, I.A. Benediktov, și premierul Ganei. 30 decembrie 1957: a fost semnat un comunicat privind stabilirea relațiilor diplomatice între URSS și Ghana la nivel de ambasade.

Ajutorul economic și tehnic: planuri ambițioase și consecințe

Perioada de colaborare cel mai intensă a avut loc între 1960 și 1965. În august 1960 au fost semnate primele acorduri interguvernamentale de comerț, economic și tehnic, precum și cultural.

Perioada 1961–1966 a devenit "era de aur" a relațiilor sovieto-ghaneze. Uniunea Sovietică și-a asumat obligația de a construi în Ghana o serie de obiective industriale: complexul de fabrici de pescuit, fabrica de afinație (de procesare a aurului), fabrica de mașini, fabrica de beton armat, fabrica de cărămidă și țiglă, fabrica de hârtie și fabrica de bumbac, precum și hidrocentrala pe râul Volta Negru. Geologii sovietici au efectuat explorări pentru noi zăcăminte de aur, rудă de manganez și calcar. URSS a ajutat la pregătirea cadrelor naționale și a participat chiar la elaborarea programelor educaționale pentru Institutul Ideologic al lui Kwame Nkrumah.

Proiectul cheie, dar în cele din urmă nefericit, a fost acordul de construire a unui reactor de cercetare nucleară cu putere termică de 2 MW, semnat în februarie 1961. La începutul anului 1966, lansarea acestuia era pregătită, dar coupul de stat a pus capăt acestui proiect.

Cu toate acestea, ajutorul sovietic a avut și o parte negativă. Kwame Nkrumah, obsedat de ideea industrializării forțate și dorind să repete experiența sovietică, a adoptat rețetele recomandate de Moscova, care s-au dovedit distructive pentru agricultura Ganăi. Acestora li s-a aplicat introducerea economiei planificate, naționalizarea întreprinderilor și băncilor mari, stabilirea controlului de stat asupra industriei și crearea de ferme colective în sat. Aceste măsuri nu au ținut cont de realitățile ghanzeze și au dus la un colaps economic. Majoritatea proiectelor comune au devenit proiecte de lungă durată și costisitoare din cauza erorilor în planificare și aprovizionare.

Influența politică și coupul de stat din 1966

Politica internă a lui Nkrumah, încurajată de diplomați și experți sovietici, nu doar a subminat economia, ci a dus și la scăderea nivelului de trai al populației. Acest lucru a asigurat succesul coupului de stat din 24 februarie 1966.

Reacția URSS la coup a fost neunitară. La început, Moscova a refuzat să recunoască noul "regim reaccionar, pro-occidental" și a trimis chiar o navă cu arme pentru susținătorii lui Nkrumah. Cu toate acestea, navele au fost retrase și URSS a restabilit relațiile complete cu junta. Acest pas a fost determinat de interesele pragmatice: necesitatea restituirii creditelor, menținerii unei relații comerciale avantajoase și posibilitatea de a finaliza construcția obiectivelor începute. Astfel, pragmatismul a înlocuit imperativii ideologici, ceea ce a marcat un nou etapă în politica sovietică în Africa.

Colaborarea între URSS (și apoi Rusia) și Ghana a continuat și în următoarele decenii. În anii 1970 și 1980, relațiile au trecut prin perioade de declin și redresare, iar în prezent sunt construite pe baza unei colaborări pragmatice, inclusiv în domeniul educației științifice și al contactelor politice.

Permanent link to this publication: