Pitirim Sorokin despre general și particular în dezvoltarea SUA și URSS: sociologia integrativă și previziuni

Introducere: Perspectiva din exterior și din interior

Pitirim Alexandrovich Sorokin (1889-1968) — sociolog rus-american, fondator al catedrei de sociologie la Harvard, a analizat dinamica SUA și URSS dintr-o poziție unică: ca om care cunoștea profund cultura și istoria rusă și ca lider academic al establishment-ului american. Lucrările sale cheie pe această temă sunt «Rusia și Statele Unite» (1944), «Dinamica socială și culturală» (1937-1941), precum și o serie de articole postbelice. Sorokin a aplicat teoria sa integrativă și conceptul tipurilor socioculturale, depășind retorica bipolară a Războiului Rece.

General în dezvoltare: convergența la nivel fundamental

În plină confruntare ideologică, Sorokin a făcut un pas analitic curajos pentru vremea sa: a subliniat asemănările profunde ale celor două sisteme, care prefigurau o posibilă convergență (așa-numita apropiere).

1. Impulsul tehnologic: Ambele țări, indiferent de ideologie, erau orientate spre progres științific și tehnologic, industrializare și organizare rațională a producției. Sorokin a văzut în acest lucru o manifestare a unei culturi senzitive (sensibilității), dominante în Epoca Modernă, unde progresul material și confortul sunt valori supreme.

2. Secularizarea și slăbirea principiului religios: În SUA, religia era menținută formal, dar, după părerea lui Sorokin, a fost și ea secularizată, devenind parte a unui «ritual social». În URSS, acest proces a fost dus la un punct final sub forma ateismului de stat. Ambele societăți se îndreptau spre o model laic.

3. Cultura de masă și standardizarea: Sorokin a fost unul dintre primii care au notat tendințe similare în crearea unei culturi de masă (filmele hollywoodiene și cinematograful sovietic, muzica populară), orientată spre divertisment și formarea unor standarde comportamentale.

4. Mania gigantismului și ingineria socială: Proiectele de amploare (colonizarea Westului sălbatic și целиnei, construcția de uzine gigantice, proiecte de mare amploare precum hidrocentrala Dniepr-Stog și digurile Tennessee) au demonstrat o credință comună a ambelor națiuni în posibilitatea transformării naturii și a societății prin mijloace ingineristice.

Particular: Iskra ideologică vs. Maturitate senzuală

Principalul contrast pe care Sorokin l-a văzut nu era în economie, ci în tipul dominant al culturii (după clasificarea sa: idealist, senzual, idealist).

• URSS ca «mutație» a culturii ideologice: Proiectul sovietic l-a considerat o încercare utopică de a crea un nou tip de societate pe baza unei ideologii rațional construite (marxism-leninism). Această ideologie pretindea rolul unei «religii laice», oferind o imagine completă a lumii, sensul vieții și promisiunea raiului pe pământ (comunism). Astfel, URSS, în ciuda retoricii sale materialiste, avea trăsături ale unei culturi ideologice, unde valoarea supremă este ideea. Cu toate acestea, această idee nu era religioasă, ci pseudo-religioasă, ceea ce face sistemul intern contradictoriu.

• SUA ca apoteoza culturii senzuale: Societatea americană, după părerea lui Sorokin, a atins cea mai matură și cea mai pură formă a unei culturi senzuale. Valoarea sa de bază sunt succesul material, utilitarismul, hedonismul, pragmatismul. Ideologiile aici au un caracter instrumental, nu totalitar. Libertatea în SUA era înțeleasă mai întâi de toate ca libertatea de a atinge bunăstarea senzuală (materială).

Perspective de interacțiune: de la conflict la sinteză

Previziunile lui Sorokin, făcute în anii 40-50, au fost remarcabil de profunde:

1. Neizbăvirea atenuării confruntării: El credea că faza acută a conflictului va slăbi în timp nu doar din cauza fricii de război nuclear, ci și din cauza transformării interne ale ambelor sisteme. URSS va fi forțată să slăbească presiunea ideologică și să acorde mai multă atenție nevoilor materiale ale oamenilor, iar SUA se vor confrunta cu un criză a culturii senzuale (creșterea criminalității, anomiei, goliciunii existențiale).

2. Conceptul de «limite»: Fiecare sistem, dus la extrem, descoperă propriile sale limite. Idealismul radical al URSS duce la stagnare și ineficiență, materialismul radical al SUA — la un criză morală. Acest lucru creează premise pentru împrumuturi reciproce: URSS își ia elementele eficienței pieței, SUA — elementele protecției sociale și ale căutării spirituale.

3. Născerea unui tip integrativ: Pe termen lung, Sorokin a prezis mișcarea către un nou tip sociocultural integrativ, care sintetizează materialismul sănătos al Vestului și aspirațiile spirituale (pe care spera să le vadă renașunite în Rusia pe o nouă bază). El credea că Rusia, după trădarea totalitarismului, poate oferi lumii noi impulsuri spirituali.

Exemple și fapte din lucrările lui Sorokin:

• În cartea «Rusia și Statele Unite» (1944), a scris direct: «Ambele țări sunt giganti tineri, plini de energie... Interesele lor fundamentale nu sunt incompatibile». A subliniat absența conflictelor teritoriale istorice și asemănarea în «psihologia pionierilor».

• Analizând eroismul în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Sorokin a văzut în sacrificiul oamenilor sovietici nu doar consecința propagandei partinere, ci și o manifestare a amorului altruist — concept cheie al lucrărilor sale ulterioare, pe care l-a considerat forța salvatoare a umanității.

• În lecțiile din anii 1950, a avertizat că dacă SUA vor reduce întreaga politică externă la un «cruciadă» împotriva comunismului, riscă să devină ei înșiși un «reflex al adversarului», pierzând idealurile democratice.

Concluzie: Profetul convergenței și al reînnoirii spirituale

Sorokin a oferit nu doar un analiz comparativ, ci și o model macro-sociologic al dezvoltării istorice, în care SUA și URSS au jucat rolul a două versiuni puternice, dar unilaterale ale modernității. Prezicerea sa despre atenuarea reciprocă și împrumuturile reciproce s-a dovedit a fi în mare măsură adevărată în perioada de deconspirare și a URSS târzie (perioada reformelor cosiguin, apoi a perestroikei), iar criza culturii senzuale pe Vest a devenit evidentă din anii 1960. Cu toate acestea, speranțele sale privind apariția unui sinteză spirituală-materială integrativă au rămas o utopie. Cu toate acestea, analiza sorocină rămâne una dintre cele mai profunde explicări ale motivului pentru care Războiul Rece nu a avut un conflict total: pentru că sub învelișul ideologic, în cele două superputeri, luptau procese sociale și culturale profund similare ale epocii moderne. Moștenirea sa este un apel la a vedea în spatele confruntărilor politice valurile profunde ale dinamicii socioculturale.
© library.md

Постоянный адрес данной публикации: