Alain Touraine despre sociologia după sociologie: de la societate la subiect

Introducere: Criza paradigmelor clasice

Alain Touraine (n. 1925), unul dintre cei mai importanți sociologi francezi din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI, în lucrările sale ulterioare («Sociologia», «Critica modernității», «Gândi altfel», «După criză» și altele), a propus un tezis radical despre necesitatea depășirii «sociologiei clasice», cuyă misiune intelectuală, după părerea sa, a fost epuizată. Această sociologie clasică, fondată de Durkheim, Marx și Weber, a fost, după Turaine, «sociologia societății»: a studiat faptele sociale ca lucruri, a analizat instituțiile, structurile și sistemele, explicând comportamentul indivizilor prin acțiunea forțelor sociale externe (clasa, normele, raționalizarea). Turaine afirmă că în condițiile modernității târzii (sau postmodernității) societatea ca sistem integrat, guvernat de legi clare, nu mai există. În locul acesteia au venit fluxuri fragmentate, globalizate de informații, capital și modele culturale. Prin urmare, sociologia trebuie să găsească un nou obiect și un nou metod.

Teza centrală: de la «Societate» la «Acțiunea Socială» și «Subiectul»

Esența proiectului «sociologia după sociologie» este schimbarea paradigmelor.

Criza conceptului de «societate»: Turaine consideră că conceptul de «societate» a devenit o ideologie meta-socială, un mit care ascunde conflictele și procesele reale. El presupune o cultură comună, instituții centralizate și granițe clare — toate acestea, ce sunt dizolvate de globalizare, multiculturalism și revoluția informațională. Sociologul nu mai poate studia «societatea franceză» sau «societatea industrială» ca monolithe.

Noul obiect: mișcările sociale și conflictele culturale. În centrul atenției trebuie să fie nu ordinea, ci producția societății de către actori în condiții de conflict. Principalii actori ai prezentului pentru Turaine nu sunt clasele în sens marxist, ci mișcările sociale (ecologice, feministe, mișcările pentru drepturile minorităților), care luptă nu pentru redistribuirea bogăției, ci pentru controlul asupra «istoricității» — asupra modelelor culturale fundamentale de producție, cunoaștere și etică, prin care societatea se creează pe sine.

Revenirea Sубъекта: Acesta este cel mai important și original viraj. Turaine declară: «Reintroducem în științele sociale actorul pe care l-am eliminat noi înșine». «Subiectul» la Turaine nu este un individ autonom al Iluminării sau un produs complet determinat de structuri. Este un proiect de autoconstrucție a personalității, realizat în lupta împotriva logicii aparatelor (pieței, statului, tehnocrației), care încearcă să-l suprime. Subiectul nu este o dată, ci o cerință, o cucerire dificilă. Sociologia trebuie să studieze condițiile posibilității formării Sубъекта.

Metoda: intervenția sociologică (intervention sociologique)

Pentru a studia acest nou obiect, Turaine și școala sa au dezvoltat o metodă originală — «intervenția sociologică».

Aceasta nu este doar o observație inclusă. Metoda presupune o muncă durată (zeci de întâlniri) cu un grup de activiști ai unui mișcare socială (de exemplu, lucrătorii unei fabrici care au ocupat întreprinderea, sau participanții la un protest ecologic).

Cercetătorii nu sunt observatori neutri. Ei intervin activ, punând participanții din grup în conflict, oferindu-le să analizeze propriile lor acțiuni, să identifice motivațiile și contradicțiile ascunse. Scopul este să provoace grupul la autoanaliză (self-analysis) și să-i ajute să-și formuleze propria identitate, obiective și reprezentări despre adversar, adică să se transforme dintr-un grup social simplu într-o acțiune istorică autentică.

În acest fel, sociologul devine nu un expert care explică acțiunile oamenilor, ci un «mediator» sau «regizor» care ajută actorii să-și obțină propriul glas și să devină creatori ai propriilor lor istorii. Știința servește aici nu cunoașterii alienate, ci emancipării.

Un fapt interesant: Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de aplicare a metodei intervenției sociologice — studiul Turaine și echipei sale asupra mișcării studenților și lucrătorilor din mai 1968 în Franța. Turaine a văzut în aceste evenimente nu o revoluție politică, ci o revoluție culturală, nașterea unui nou tip de conflict social, orientat spre controlul asupra modurilor de comunicare, educație și viața de zi cu zi, adică asupra «istoricității».

Diagnoza prezentului: programul și piața

Turaine analizează societatea modernă ca un câmp de luptă al două principale «logici» sau «aparate», care suprimă formarea Sубъекта:

Logica Pieței (modernizarea economică): Capitalismul global, care reduce totul la bunuri, consumator și eficiență economică. El distruge identitățile colective și legăturile sociale.

Logica Programului (raționalitatea tehnocratică): Puterea experților, birocraților, managerilor și algoritmilor, care încearcă să guverneze toate domeniile vieții (de la educație la sănătate) pe criterii de productivitate și control.