A.J. Toynbee despre bizantinism și Rusia: moștenirea celui de-al Doilea Imperiu în dinamica civilizațională

marele istoric și filosof britanic Arnold Joseph Toynbee (1889–1975) în lucrarea sa monumentală «Cunoașterea istoriei» a considerat civilizația rusă ca una dintre unitățile autonome ale procesului istoric universal. Cheia pentru înțelegerea ei a fost conceptul de «moștenire bizantină» sau «bizantinism», care a definit calea unică a Rusiei, instituțiile, mentalitatea și locul acesteia în lume.

Bizantinismul ca alegere civilizațională

Toynbee, analizând geneza civilizațiilor prin mecanismul «Apel și Răspuns», a văzut în adoptarea creștinismului din Constantinopol (988 g.) o alegere fundamentală, care a determinat soarta Rusiei. Această alegere nu a fost doar religioasă, ci și civilizațional-cultură. Ruseea, adoptând botezul de la Vizantiu, a intrat conștient în orbita celui de-al Doilea Imperiu, moștenind:

Modelul politic: ideea sinodului puterilor (colaborarea puterii civile și celei spirituale) și sacerdoalea figurii conducătorului ca «episcop exterior» și ca împărat-moștenitor. Prinți ai Moscovei, apoi împărații, au moștenit conceptul de putere autocratică, stabilită de Dumnezeu.

Codul cultural și religios: limbajul bisericesc (slavonicul liturgic), estetica icoanelor, canoanele literare și juridice. Rusia a devenit parte a lumii ortodoxe, ceea ce a separat-o pentru secole de Occidentul latin.

Misiunea geopolitică: după căderea Constantinopolului în 1453, Moscova și-a dat seama de sine ca «Al treilea Rим» – singura moștenitoare și păzitoare a adevărului creștinismului. Această idee misionară, formulată de călugărul Filofei, a devenit, după părerea lui Toynbee, punctul de sprijin spiritual al expansiunii ruse și al identității imperiale.

Rusia ca «socetate fiică» a civilizației bizantine și unicitatea sa

Toynbee a clasificat Rusia ca «socetate fiică» a civilizației bizantine, dar cu o critică. Ea a crescut la periferia a două lumi – a civilizației agricole creștine și a lumii nomade de stepă. Acest lucru a lăsat un amprentă profundă asupra fundamentului bizantin, creând un fenomen hibrid.

Apelul bizantin: Necesitatea de a proteja granițele imense de stepnici nomazi (pechenegi, polovți, mongoli) a format o societate militarizată cu o putere centrală puternică. Această «graniță de stepă» a devenit pentru Rusia același «apel» ca pentru Bizantin a fost arabii și turcii.

Ighile mongole (1240–1480): Toynbee l-a considerat un eveniment catastrofic, dar formator. Acesta a întărit și mai mult tendințele autoritare (preluarea sistemului fiscal, principiului serviciului universal al statului), a izolat Rusia de Europa și a consolidat diferențele acesteia de Occident. Regatul Moscovei, de fapt, a devenit moștenitor nu doar al Bizantinului, ci și al unei părți din Tătarima în ceea ce privește metodele de guvernare.

Revoluția Petruvică și scindarea («Zeitgeist» vs. «Volksgeist»)

Reformele lui Petru I au fost tratate de Toynbee ca o încercare dramatică de a schimba apartenența civilizațională – de a orienta Rusia de la moștenirea bizantină către modelul occidental. Acest lucru a condus la o scindare profundă («schism») în sufletul Rusiei, pe care l-a descris în termeni de opoziție:

«Zeitgeist» (Duhul timpului): Elitea occidentalizată, care importă tehnologii, idei, modă și instituții de la Occident.

«Volksgeist» (Duhul poporului): Masa populației, care rămâne fidelă ortodoxiei, modului de viață comunitar și valorilor patriarhale bizantino-moscovean.

Această scindare, după părerea lui Toynbee, a dat naștere fenomenului intelectualității ca strat separat de popor și care se luptă între admirația pentru Occident și dragostea pentru «pământul natal». El a explicat și instabilitatea internă a Imperiului Rus și prăbușirea acestuia.

Perioada sovietică ca «pseudomorfoză» și revenirea la modelele bizantine

În interpretarea lui Toynbee, experimentul comunist a fost nu o negare, ci o transformare seculară a fundamentelor bizantine. El a folosit termenul «pseudomorfoză» (preluat de la Spengler), care înseamnă aplicarea unei noi ideologii pe structuri vechi profunde:

Ideologia marxistă a devenit o eschatologie seculară și dogmă, înlocuind credința ortodoxă.

Partidul comunist – noul «ordin al credincioșilor», asemănător ierarhiei bisericești.

Cultul conducătorilor (Lenin, Stalin) – sacerdoalele puterii laice, moștenitoare ale cultului țarului-părinte.

Ideea «viitorului luminos» (comunismul) – scopul misionar, moștenitor al ideii «Al treilea Rim» și «Moscova – Al treilea Internațional».

Astfel, URSS, luptând împotriva religiei, a reproducut neintenționat multe modele socioculturale moștenite de la Bizantin prin Regatul Moscovei.

Fapt interesant: Toynbee a vizitat personal Uniunea Sovietică în 1930 și s-a întâlnit cu Stalin. Această întâlnire i-a consolidat opinia despre continuitatea profundă între modelele imperiale și sovietice de guvernare. El a remarcat că chiar arhitectura stilului stalinist asemănătoare gigantomaniei și monumentalității îi amintește de proiectele imperiale bizantine.

Concluzie: bizantinismul ca «apel» pentru Rusia modernă

Pentru Toynbee, «bizantinismul» nu este doar un fapt istoric, ci o forță viuă și dinamică în istoria rusă. El a văzut în el nu slăbiciune, ci sursa unicității și stabilității civilizației ruse în fața presiunilor externe – atât de la vest, cât și de la est.

După părerea lui, principalul apel pentru Rusia este să găsească un răspuns creativ la această moștenire: să reușească să sintetizeze acesta cu impulsurile modernizatoare, evitând atât scindarea dureroasă, cât și izolarea. Analiza lui Toynbee rămâne relevantă, deoarece întrebările identității civilizaționale, relațiilor cu Occidentul și unității interne, formate de alegerea bizantină de acum o mie de ani, continuă să determine traseul istoric al Rusiei.

Permanent link to this publication: