Vocea animalelor în Noaptea Nașterii Domnului și pe Sărbători: origini mitopoeice și funcții culturale

Crezul că, în ajunul Nașterii Domnului sau pe durata tuturor Sărbătorilor, animalele de fermă și alte animale dobândesc darul limbajului uman, este unul dintre cele mai poetice și profund înrădăcinat în tradiția populară europeană (inclusiv slavă). Acest motiv, care depășește un simplu curios fapt folcloric, reprezintă un imagine sincretică complexă, în care se împletesc credințe animiste precreștine, simbolica creștină și etica practică agricolă.

1. Originile religioase și mitologice ale motivului.

Rădăcinile credinței se pierd în reprezentările arhaice despre odihna universală a naturii și despre «timpul de frontieră». Perioada sărbătorilor, în special noaptea de Crăciun, era percepută ca o lacună temporală sacră, când sunt încălcate legile obișnuite ale cosmosului: cerurile se deschid, se stinge granița dintre lumea viu și moartă, iar natura rămâne în așteptarea minunii Încarnării. În acest context, dobândirea de către animale a darului limbajului este parte a unui miracol universal și un semn al participării lor la o revelație supremă.

Există câteva justificări narative cheie ale acestui dar:

Recompensa pentru tăcere: Cel mai răspândit în folclorul slav este un scenariu care spune că animalele care se aflau în hambar în momentul Nașterii lui Hristos au fost primii care au aflat despre eveniment și, prin comportamentul lor tăcut și respectuos (sau, în alte versiuni, prin încălzirea Pruncului cu respirația) au meritat binecuvântare. În schimb, o dată pe an, ele primesc posibilitatea de a vorbi.

Martor al minunii: Conform legendelor europene de vest (care există și în unele regiuni ale Rusiei), animalele în Crăciun cad pe genunchi sau se îndreaptă spre est, iar ele dobândesc vorbă pentru a lăuda pe Dumnezeu. Această tradiție subliniază ideea că întreaga creatură, inclusiv cea lipsită de voce, recunoaște pe Mântuitor.

Moștenirea animismului: Într-un strat mai vechi, precreștin, capacitatea animalelor de a vorbi în zilele calendaristice speciale (solstițiile) era un semn al lor de legătură cu lumea celor din altă lume, cu sfera spiritelor și strămoșilor. Animalele-pilot devin meditori, ale căror cuvinte puteau prevedea viitorul sau deschide taine.

2. Conținutul «limbii» și rolul său cultural-etical.

Probabil cel mai important aspect al credinței este nu faptul de a vorbi, ci conținutul acestei limbi. Conform numeroaselor înregistrări etnografice (de exemplu, la V.I. Dal, S.V. Maximov, în materialele Societății Geografice Ruse), animalele în această noapte nu doar «bârfează», ci duc conversații serioase, adesea cruciale. Ele pot:

Plânge de abuzuri: Vaca îi spune calului despre bătăile sale, găina despre hrana săracă. Aceasta transforma credința într-un instrument puternic de educație morală și economică. Copilul care asculta astfel de povești învăța că animalul nu este un instrument, ci o ființă suferindă, al cărei bunăstare este direct legată de binele familiei.

Prevedea moartea stăpânului sau alte nenorociri: Un motiv comun este conversația animalelor despre cine dintre stăpâni va muri primul în noul an sau cine va fi aratat în următorul sezon. Aici animalul joacă rolul unui profet, legat de lumea strămoșilor și destin.

Discuta despre afaceri agricole: «Limbajul» lor se reduce adesea la evaluarea muncii familiei, ceea ce reflectă percepția țărănească a animalelor ca pe un participant drept, deși mut, la muncă comună.

Un fapt interesant: Există un tabu strict asupra ascultării. Se credea că omul care a observat sau a ascultat un astfel de dialog va plăti pentru acest lucru cu viața, sănătatea sau mutitatea. Acest interdicție subliniază sacerdoțenia momentului și apartenența darului limbajului exclusiv la sfera celor din altă lume, în care este periculos pentru om să intre. Încălcătorul tabu era pedepsit cu cunoașterea unei taine teribile (de obicei despre moartea sa iminentă).

3. Reflecție în literatură și artă.

Motivul animalelor vorbitoare în Sărbători a găsit o realizare vividă în cultură:

Literatură: În povestirea N.S. Leskov «Zburător. Povestire sărbătorească» (1883), eroul principal, ursul, deși nu vorbește limba umană, demonstrează în Noaptea Nașterii un comportament neașteptat de «oamenizat», aproape creștin, - refuzul luptei și împăcarea cu ofense, ceea ce este o metaforă a acelei verysame «binecuvântări». Motivul este mai direct în numeroasele povestiri sărbătorești pentru copii din secolele XIX – XX, unde conversațiile animalelor servesc ca lecție de bunătate.

Folclor și ritual: Credința a fost folosită activ în scopuri educative. Copiilor li se spunea că dacă nu vor trata bine animalele, atunci în Noaptea Nașterii ele vor spune lui Dumnezeu sau stăpânului. Acesta a fost un mod eficient de control social și conștiință ecologică în cultura tradițională.

Orthodoxie populară: În unele regiuni exista obiceiul de a «invita» animalele de fermă la Sărbătoarea de Ajun cu o pâine obicei specială de ritual în formă de animale (cunoscută sub numele de «kozulki»), pentru a le asigura bunăstarea și sănătatea în noul an. Această acțiune poate fi considerată un dialog simbolic cu ființa «oamenizată» în această noapte.

Concluzie.

Credința despre darul limbajului la animale în Noaptea Nașterii Domnului nu este doar o fantezie folclorică. Este un cod cultural complex, în care sunt criptate:

Ideea teologică despre bucuria universală a creaturii în legătură cu Nașterea Mântuitorului.

Imperativul etic al unei relații umane umane, aproape partenere, cu animalele de fermă ca pe un partener în lupta și lupta vieții țărănești.

Reprezentarea mitologică a timpului sărbătorilor ca pe o epocă de transformare magică a întregului ordin al lumii.

Un instrument didactic pentru educarea copiilor în responsabilitate, compasiune și frica de încălcarea interdicțiilor sacerdotale.

În acest fel, «bovinul vorbitor» al Sărbătorilor de iarnă devine un element esențial al imaginii tradiționale a lumii, un leagătură de legătură între om, natură și Dumnezeu, iar încrederea în această credință a servit armonizării relațiilor în ferma țărănească și în familie.

Постоянный адрес данной публикации: