Căutarea planetelor locuite din afara Sistemului Solar este una dintre cele mai ambițioase misiuni ale astronomiei moderne. Cu ajutorul telescoopurilor spațiale, cum ar fi Kepler și TESS, oamenii de știință au descoperit mii de planete exoplanete. Printre acest număr mare, câteva candidaturi se disting, care se află în așa-numita «zonă de viață» — zonă în jurul unei stele, unde condițiile permit apei să existe la suprafața planetei în formă lichidă, ceea ce se consideră un criteriu cheie pentru viață în forma cunoscută de noi.

Criteriile de locuitate și «suprelumele»

Pe lângă faptul de a se afla în zona de viață, astronomii iau în considerare și alți factori. Un rol important îl joacă tipul planetei: cel mai mare interes îl prezintă planetele stâncoase, similare cu Pământul, nu giganturile gazoase. De asemenea, se evaluează stabilitatea stelei gazdei și prezența atmosferei. Un clas de obiecte care provoacă un interes sporit este cel al «suprelumelelor», planetele ale căror mase depășesc masa terestră, dar sunt mult mai mici decât masa giganturilor gazoase. Ele pot avea o gravitație mai puternică, care reține o atmosferă densă, și o geologie activă, care favorizează ciclul materiilor.

Sistemul TRAPPIST-1: șapte lumi ale unui pitic roșu

Una dintre cele mai promițătoare sisteme este TRAPPIST-1, situată la o distanță de aproximativ 40 de ani lumină de la noi. În jurul unui pitic roșu rece se rotesc șapte planete stâncoase, similare în dimensiuni cu Pământul. Trei dintre ele — TRAPPIST-1e, f și g — se află în centrul zonei de viață. Aceasta este o laboratorie unică pentru planetologie comparativă, care permite studiul unor lumi cu condiții potențial diferite într-un singur sistem. Cu toate acestea, viața la un pitic roșu se confruntă cu provocări: astfel de stele erupt adesea, expunând planetele la pulsații puternice de radiații ultraviolete. În plus, din cauza capturii gravitaționale, aceste planete, probabil, sunt întotdeauna orientate către steaua lor unei părți, creând un contrast extrem de temperaturi între hemisferul de zi și cel de noapte.

Proxima Centauri b: cel mai apropiat vecin

Cel mai apropiat de noi cunoscută planetă exoplanetă, Proxima Centauri b, se află la o distanță de doar 4,24 de ani lumină în sistemul celei mai apropiate stele de Soare. Această planetă stâncoasă se rotește în jurul unui pitic roșu și se află în interiorul zonei de viață. Descoperirea sa a fost o senzație, dar condițiile de pe ea, probabil, sunt extrem de aspre. Steaua Proxima Centauri este cunoscută pentru activitatea sa eruptivă puternică, ceea ce ar putea duce la eroziunea atmosferei planetei și la influența radiațiilor asupra suprafeței. Întrebarea dacă planeta a reușit să-și păstreze atmosfera și câmpul magnetic pentru a se proteja de radiații rămâne deschisă.

Kepler-186f: primul analog al Pământului în zona de viață

Planeta Kepler-186f, descoperită de telescopul Kepler, a devenit prima planetă exoplanetă stâncoasă de dimensiuni terestre, descoperită în zona de viață a stelei sale. Ea se rotește în jurul unui pitic roșu, care este mult mai rece și mai mic decât Soarele. Dimensiunea ei, cu doar 10% mai mare decât cea a Pământului, permite presupunerea cu o mare probabilitate a naturii sale stâncoase. Deși se află în zona de viață, cantitatea de energie primită de la steaua sa este echivalentă doar cu o treime a celei primite de Pământ de la Soare, ceea ce o plasează pe marginea exterioară, mai rece, a acestei zone. Acest lucru poate însemna că condițiile de pe suprafața sa sunt mai mult ca la Marte, decât la Pământ.

Studii viitoare: căutarea markerilor biologici

Descoperirea planetelor în zona de viață este doar primul pas. Marea misiune a viitorului, care va cădea în sarcina telescoopurilor noi, cum ar fi James Webb și observatoarele care sunt doar proiectate, este analiza atmosferelor acestora. Astronomii vor căuta semne biologice — markeri chimici care pot indica prezența vieții. Printre aceștia se numără oxigenul, ozonul, metanul și combinațiile acestora, care în condițiile terestre sunt produse activ de procesele biologice. Descoperirea unei astfel de nesimetrizări chimice în atmosfera unei planete îndepărtate va fi un argument puternic, deși nu absolut concludent, în favoarea existenței vieții pe aceasta. În acest fel, astronomia modernă trece de la simpla contorizare a planetelor la caracterizarea profundă a acestora, apropiindu-se treptat de răspunsul la unul dintre întrebările fundamentale ale umanității: suntem singuri în Univers?

Permanent link to this publication: