Marginialitate: răspunsuri la noi provocări în era globalizării și digitalizării

Introducere: reevaluarea conceptului clasic

Tradițional, marginalitatea (de la lat. margo — margine) în sociologie (R. Park, E. Strong) a fost înțeleasă ca starea grupurilor și indivizilor excluși la marginea societății din cauza incapacității de a se adapta la cultura dominantă în urma migrației sau a tulburărilor sociale. Cu toate acestea, în secolul XXI, natura marginalității s-a schimbat radical. Aceasta nu mai este doar rezultatul mișcării spațiale sau culturale, ci și al transformărilor sistemice — economice, tehnologice, ecologice. Marinalii moderni nu sunt doar migranți și minorități etnice, ci și noi categorii sociale, apărute în urma globalizării și a decalajului digital.

Noi forme de marginalitate în contextul global

1. Marginalitatea digitală și «noua lumpenizare

Digitalizarea a creat un nou, anterior inexistent, dimensiune a inegalității. Marginalitatea digitală este starea de excluziune din spațiul digital, care duce la limitarea accesului la informații, educație, servicii și piața muncii.

Grupuri de risc: Persoanele în vârstă, cei cu venituri mici, locuitorii regiunilor defavorizate fără acces la internet de înaltă viteză, cei cu o cultură digitală scăzută.

Provocări: Pandemia COVID-19 a devenit un experiment global, care a dezvăluit această problemă. Copiii din familii sărace, care nu aveau acces la educație online, au ajuns în situația de marginalizare educațională cu consecințe pe termen lung. Potrivit ONU, aproximativ 3,6 miliarde de oameni din lume rămân offline, ceea ce îi privează automat de oportunități economice moderne.

Răspunsuri: Programe guvernamentale pentru asigurarea infrastructurii digitale (proiectul Starlink în regiunile rurale), programe de educație digitală pentru persoanele în vârstă (Silver Surfers în UE), dezvoltarea spațiilor digitale publice (bibliotecile ca hub-uri digitale).

2. Precariatul ca grup economic marginal

Sociologul britanic Guy Standing a identificat precariatul (precariat) — un nou clas social, caracterizat de ocuparea neștabilă, neprotejată de legislația muncii (freelancing, economie gig, muncă pe platforme), lipsa garanțiilor sociale și a identității profesionale.

Caracteristici: Curierii Delivery Club sau șoferii Uber, lucrătorii la distanță pe contracte pe termen scurt, lucrătorii creativi. Ei sunt formal incluși în economie, dar se află în stare de vulnerabilitate cronică și protecție socială — marginalitate economică.

Provocări: Absența economiilor de pensie, a concediului medical plătit, a protecției sindicale. Acest lucru duce la «anomie socială» și instabilitate politică.

Răspunsuri: Revizuirea legislației muncii (recunoașterea statutului de «angajat» în UE), crearea sindicatelor pentru lucrătorii de pe platforme (Freelancers Union), dezvoltarea sistemului de carieră portofoliu și educație continuă.

3. Marinalii climatici și refugiații ecologici

Schimbările climatice generează o nouă categorie de oameni forțați să devină marginalizați — aceia care își pierd mediul de viață și mijloacele de existență. Ei se află în stare de marginalitate existențială.

Exemple: Locuitorii statelor insulare mici (Tuvalu, Kiribati), cărora le amenință creșterea nivelului mării; fermierii din Sahel, ale căror terenuri devin deșert; populația regiunilor de coastă din Asia de Sud și Sud-Est, care suferă de la inundații mai frecvente.

Provocări: Lipsa statutului juridic (refugiații climatici nu sunt recunoscuți de dreptul internațional), pierderea identității culturale legate de teritoriu, deplasări masive interne și transfrontaliere.

Răspunsuri: Dezvoltarea de noi cadre juridice (inițiative de completare a Convenției de la Geneva), programe de relocație planificată și adaptare la locurile de reședință, principiul justiției climatice, care cere compensații pentru daune din partea țărilor dezvoltate.

Răspunsuri instituționale la noi forme de marginalitate

Societățile moderne caută moduri nu doar de a «adapta» marginalii, ci de a transforma sistemele care generează excluziunea.

1. Educația: incluziune în loc de segregare

Tranziția de la instituții speciale pentru «grupuri problematice» la crearea unui mediu inclusiv, care ia în considerare diversitatea. De exemplu, școli unde copiii migranților, copiii cu nevoi speciale și copiii din familii defavorizate învață împreună pe trasee individuale, cu sprijinul tutorilor și psihologilor. Acest lucru previne reproducerea marginalității prin generații.

2. Planificarea urbană: urbanism tactic și proiectare cu participare

Lupta împotriva marginalității spațiale prin implicarea locuitorilor din zonele periferice în proiectarea spațiilor publice. Exemplu: proiectul *«Parcul pe malul râului 11-milionului oraș»* din Sankt Petersburg, unde conceptul a fost dezvoltat cu participarea activă a comunităților locale. Acest lucru transformă teritoriile marginalizate în locuri de forță și reduce tensiunile sociale.

3. Tehnologiile ca instrument al re-incluziunii

Democrația digitală: Platformele pentru participarea civică (Decidim în Barcelona), care permit implicarea în luarea deciziilor a celor care anterior au fost excluși din procesul politic.

Tehnologii financiare (fintech): Bancking mobil și microcreditare în Africa (platforma M-Pesa) au permis includerea în economie a milionilor de oameni care nu aveau acces la bănci tradiționale.

Co-crearea și cooperarea pe platforme: Crearea alternativelor la platformele exploitative în economia gig, unde lucrătorii dețin platforma și distribuie profiturile (cooperativa Stocksy United pentru fotografi).

De interes: În Portugalia, în 2021, a fost adoptat unul dintre cele mai progresive legi în lume privind munca la distanță, care luptă direct împotriva marginalității precariatului. Acesta obligă angajatorii să compenseze cheltuielile pentru electricitate și internet, să nu se conecteze cu angajatul în timpul liber și să stabilească dreptul la «deconectare» (right to disconnect), protejând granițele vieții private.

Paradox: marginalitatea voluntară și noile comunități

În răspuns la presiunea mainstreamului globalizat, apare fenomenul marginalității conștiente, sau voluntare, — crearea de comunități alternative (ecopăduri, nomazi digitali, comunități etice). Aceste grupuri renunță conștient la valorile dominante ale consumului și creșterii carierei, creând noi forme de socialitate la periferia societății mari, dar în cadrul unei ecosisteme proprii sustenabile.

Concluzie: marginalitatea ca indicator și motor al schimbărilor

Formele moderne de marginalitate sunt un produs sistemic al capitalismului global, revoluțiilor tehnologice și crizei ecologice. Răspunsurile la aceste provocări necesită nu doar programe sociale temporare, ci și reevaluarea principiilor fundamentale:

De la sfințenia creșterii economice — la ideea dezvoltării incluzive și sustenabile.

De la categoriile sociale rigide — la recunoașterea fluidității și diversității identităților.

De la ajutorul paternalist al marginalilor — la recunoașterea lor ca subiecti de drepturi și agенти ai schimbării.

Marginialitatea în secolul XXI nu mai este rezervată «neadaugărilor» și devine o laborator experimental pentru noi forme de viață și solidaritate. În cele din urmă, capacitatea societății de a integra grupurile sale marginale, de a asculta criticile lor și de a se transforma sub influența acestui dialog este testul principal al democrației, durabilității și umanității sale. Viitorul va fi determinat de capacitatea noastră de a transforma provocările noi ale marginalității în oportunități pentru o transformare socială profundă.
© library.md

Permanent link to this publication: