Capra ca simbol al festival: de la cultă neolitică până la sărbătoarea de Crăciun

Introducere: Arc tip ambivalent al fertilității și al forței infernale

Capra, ca simbol al festivalului, reprezintă unul dintre cele mai persistente și multizначные arhetipuri în mitologie și cultul ritualic al popoarelor indoeuropene. Imaginea acesteia traversează riturile calendarice de la sărbătorile de iarnă până la petrecerile de primăvară, combinând în sine valori opuse: fertilitate, vitalitate, sacrificiu, precum și legătura cu lumea infernală și forțele malefice. Analiza științifică a acestui fenomen necesită apelarea la zooarheologie, mitologie comparativă și etnografie.

Origini mitologice: animalul sacru și sacrificiul

În antichitate, capra a fost unul dintre primele animale domesticite (aproximativ 10.000 de ani în urmă) și a devenit un resursă importantă (lapte, carne, piele, păr). Acest lucru a determinat statutul său sacerdotal.

• Simbol al fertilității și al energiei vitale: Reproducția înaltă și rezistența la capra au făcut-o un simbol natural al vitalei forțe, a bogăției și a continuării rasei. În tradiția antică, capra Amalfei a hrănit pe Zeus, iar coada ei a devenit cornul bogăției (cornucopia).

• Atibut al zeilor și spiritelor: Capra a fost animalul sacru al mai multor zei: zeului grec Pan (zeul naturii sălbatice) și al Dionizului (în aspectul său hтонic), al zeului scandinav Thor, cuyă căruță era trăită de caprele Thangrisnir și Thangnystir, pe care le putea ucide și resucita. Aici se manifestă ambivalența: capra este legată de forțele creative, dar necontrolabile ale naturii.

• Animal de sacrificiu: Datorită valorii sale, capra a fost adesea folosită ca ofertă de ispășire în rituri. În tradiția slavă exista obiceiul de «îmblânzirea caprei» — exilarea în pădure sau sacrificiul simbolic al unei capre-«carieră a nefericirii și bolilor anului trecut».

Capra în riturile de iarnă: «dușul caprei» în sărbătorile de iarnă

Cel mai vivid manifestare a caprei ca simbol al festivalului la popoarele slave de est este ritualul «dușul caprei» în sărbătorile de iarnă (perioada de la Nașterea Domnului până la Botez). Acesta a fost un teatru ritualic complex.

1. Personajul și atributele sale: «Capra» era interpretată de un rujat — mai des un bărbat, care purta un palton cu blană în exterior, o capul de lemn sau de material textil cu coarne și o gură mobilă, legată cu o barbă din lână. Capra era însoțită de «svita»: colindători, muzicieni, «bunic», «țigăn».

2. Sujetul ritualului: Acțiunea era jucată la fiecare casă. Capra dansa, îngenunchea, «lovi» gazdele, imitând energia vieții. Culminarea era «morte» și «resucirea» caprei. Ea căzu, iar unul dintre participanți («bunic» sau «medic») începea să o «trateze» cu instrumente de fals sau incantații, după care capra sări și dansa cu o nouă forță.

3. Semnificația și funcțiile:

   • Magică agrară: Ritualul era un ritual productiv. «Morte» și «resucirea» caprei simbolizau moartea și renașterea naturii, ceea ce ar trebui să garanteze fertilitatea câmpurilor și creșterea animalelor în noul an.

   • Întreaga bunăstare: Păstorelile-«colinde» interpretate în timpul spectacolului erau direct legate de bunăstarea casei: «Unde merge capra, acolo se naște grâul, unde capra cu coada — acolo se naște grâul în tufișuri».

   • Magică de exorcizare: Imaginea grotescă și sunetul zgomotos puteau avea și funcția de exorcizare a forțelor malefice, activate în timpul sărbătorilor «pogranice».

Capra în contextul european: de la Saturnaliile romane până la Knecht Ruprecht

• Saturnaliile romane: În perioada romană exista obiceiul de a alege pe festivalul «regele bufonilor», care era îmbrăcat și, conform unor date, putea fi legat de simbolica caprei (capra ca atribut al faviților și satirilor, participanți la sărbătorile orgiastice).

• Perchtenlauf germano-austriac: În regiunea alpină, în timpul sărbătorilor de iarnă, apar rujate în măști teribile perchten — spiritele iernii. Printre ele există adesea o figură similară caprei (legătura cu demonicul). Mai târziu, această figură a influențat parțial imaginea soțului Sfântului Nicolae — Knecht Ruprecht sau Krampeus, care, deși nu este un capră direct, moștenește atributele ruginite, înspăimântătoare.

Capra în riturile de primăvară: Maslenitsa și întâlnirea primăverii

Simbolica caprei ca purtător al energiei vitale este relevantă și pentru ciclule de primăvară. În unele regiuni ale Rusiei, la Maslenitsa, în căruțe erau transportate nu doar un cimitir de iarnă, ci și o capră îmbrăcată viu sau un rujat «capră». Acesta a fost un ritual de chemare a căldurii soarelui și a fertilității, unde capra a apărut ca mediator între iarna trecută și primăvara ce urma.

Evoluția și reîncarnările moderne

• Theatralizare și popularizare: În secolul XX-XXI, «dușul caprei» din ritualul magic a devenit un număr folcloric, element al concertelor și al petrecerilor festive. Semnificația magică a fost pierdută, rămânând estetica și componenta jocului.

• Decorațiuni de Crăciun și Anul Nou: În țările scandinave (în special în Suedia și Norvegia), solomul de Crăciun este un capră de solzi Yulebukk. Inițial, acesta putea fi un rujat, care cerea hrană (analog al colindării), acum — o decorare populară din solzi. Fapt interesant: orașul Örle din Suedia este cunoscut pentru o figură gigant de solzi de capră, care este arsă regulat de vandali, acesta fiind un continuare ciudat al vechii simbolicii sacrificiului.

• Popularizarea lui Krampeus: În ultimele decenii, în cultura globală, există un val de popularitate a Krampeus — un companion/copilul Sfântului Nicolae, care pedepsește copiii neposobnici. Acest imagine direct vine din spiritul demonic al caprei cu coarne din Alpii, reînsuflețind «partea întunecată» a simbolicii caprei.

Concluzie: Capra ca condensator al senselor arhaice

Capra ca simbol al festivalului este un exemplu clar de conservatorism ritualic. Pătrundând de la animalul sacerdot al neolitului până la personajul rujat al jocurilor de sărbătoare și al suvenirului modern, ea și-a păstrat nucleul semanticii sale: forța vitală neeradicabilă, fertilitatea și legătura cu alte lumi. Ambivalența sa (moașă / duh hтонic) se potrivește perfect spiritului sărbătorilor calendarice, în special ale iernii, care sunt ele însele timpul trecerii, al amestecului granițelor, al morții vechii și al nașterii noi. În dansatoarea, «morindă» și «resuscitândă» capră, strămoșii noștri au văzut o model a lumii care, în ciuda morții de iarnă, va renaște cu siguranță. Astfel, acest, părea de la sine evident, imagine rurală se dovedește a fi unul dintre cele mai vechi și profunde simboluri ale speranței umanității asupra reînnoirii ciclice a vieții.

Permanent link to this publication: